Pensiile militare = pensii speciale?

1 lună ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Pensiile militare = pensii speciale?

În ultimii ani în România revine periodic în discuție situația pensiilor speciale de care beneficiază unele categorii profesionale. Pe bună dreptate, căci acestea, încasate de vreo zecime dintre pensionari, sunt semnificativ mai mari decât veniturile majorității celorlalți pensionari.

Din categoria așa-zișilor pensionari de lux fac parte parlamentarii, magistrații *(procurori, judecători, grefieri și personal de pază din penitenciare), corpul diplomatic și consular, membrii Curții de Conturi și ai Curții Constituționale, aviatori și alții. Tot în această categorie sunt asociate și pensiile militare, blamate drept pensii speciale, preferențiale și ca atare atacate periodic și denigrate public.

Este o confuzie deseori intenționată, pensiile militare nefiind speciale, ci doar acordate unei categorii profesionale chemate să îndeplinească activități pe care alți angajați refuză să le efectueze. Și nu e vorba doar de participarea la operațiuni militare în teatre de război, ci și la intervenția în situații de urgență – incendii, accidente, inundații etc. sau confruntarea cu infractori, ucigași etc.

Istoric vorbind, pensiile militare au apărut în Imperiul Roman, care le-a acordat veteranilor lăsați la vatră după campaniile la care participau militarii legiunilor romane. În afara unui venit lunar pe viață, în funcție de vechime și campaniile la care participaseră, aceștia primeau și o proprietate reprezentând o suprafață de pământ în mărime variabilă dar relativ similară.

În România primele pensii militare au fost acordate veteranilor armatei permanente a Principatelor Române reunite după 1859, acestea fiind apoi extinse și celorlalte categorii de militari ai instituțiilor moderne ale țării. Astfel au funcționat două sisteme de pensii simultan: cel clasic, bazat pe contributivitate, acordat tuturor pensionarilor, și cel militar, bazat pe vechimea în serviciu, clase militare și valoarea soldelor primite de militari.

Ar mai fi de adăugat că în afară de faptul că militarii – combatanți sau nu – efectuează activități deosebite, cu grad ridicat de risc și pericol și în condiții nu tocmai comode, pentru care nu primesc alte compensații ocazionale, aceștia mai acumulează o diferență specifică. Legea cadrelor militare le suspendă militarilor unele drepturi și libertăți constituționale fundamentale, pe care de regulă cetățenii se luptă să le dobândească, să le păstreze și să le exercite.

Astfel, militarilor le sunt interzise dreptul la asociere în sindicate, la manifestații și grevă, dreptul de înscriere și activare în partide politice, ca și de exprimare publică a opiniilor politice ș.a. Instituțiile militare au prerogativa legală de a adăuga acestor restricții și altele, corespunzător categoriilor de activități și misiuni pe care le desfășoară militarii respectivi din armată, poliție, servicii secrete ș.a.

Astăzi în România legea le numește pensii militare de stat și valoarea lor este de 65% (legea spune 80% dar procentul a fost redus prin OUG) din media salariilor pe 6 luni consecutive alese din ultimii 5 ani de serviciu. Pentru o pensie integrală vechimea necesară este de 25 de ani de serviciu, iar limita de vârstă este aceeași pentru toate categoriile de militari – subofițeri, ofițeri sau generali, și ea a crescut de la 55 la 60 de ani (ceea ce pentru un militar apt combatant poate fi uneori o vârstă cam mare).

Iată, spre comparație, câteva informații publice despre cum se acordă astăzi pensiile militare în alte state europene sau membre ale NATO, și care este valoarea lor.

În Franţa ofiţerii au limită de pensionare vârsta de 52 ani, până la care trebuie să acumuleze între 20 și 30 ani de serviciu; pensia este 75% din media ultimelor 6 salarii; la generali vârsta este de 57-61; ani de serviciu: 25-35; pensie: 75% din media ultimelor 6 salarii.

În Italia – la ofiţeri vârsta limită: 45-55; ani de serviciu: 25-30; pensia: 80% din ultimul salariu brut; generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensia: 80% din ultimul salariu brut.

În Polonia – ofiţeri inferiori: vârsta: 50; ani de serviciu: 15; pensia: 75% din salariul din ultima lună (inclusiv sporuri); ofiţeri superiori: vârsta: 55; ani de serviciu: 15; pensia: 75% din salariul din ultima lună; generali: vârsta: 60; ani de serviciu: 15; pensia: 75% din salariul din ultima lună.

În Germania – ofiţeri inferiori: vârsta: 52; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie; ofiţeri superiori: vârsta: 54-56; ani de serviciu: 20-30; pensie: 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie; generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensie: 75% din valoarea ultimei solde brute, indiferent de grad sau funcţie.

În Belgia – ofiţeri inferiori: vârsta: 51-52 ani; ani de serviciu: 20-30; pensie: 80% din ultimul salariu; ofiţeri superiori: vârsta: 54-56 ani; ani de serviciu: 20-30; pensie: 80% din ultimul salariu. generali: vârsta: 58-61; ani de serviciu: 25-35; pensie: 80% din ultimul salariu.

În Olanda pensia reprezintă valoarea ultimului salariu brut x 1,75% x numărul de ani de serviciu. Militarii au o legislație separată fata de civili, aceștia având de departe cele mai mari pensii față de ceilalți cetățeni, în condițiile în care un colonel olandez are o soldă lunară între 8 000 și 10 000 de euro.

În Marea Britanie militarii au o legislaţie proprie și pensii militare de stat, ca și în România, diferite de pensiile personalului civil. Pentru a beneficia de pensie integrală, perioada de serviciu militar trebuie să fie de minim 30 de ani; pensia se calculează pe baza celui mai mare salariu anual pe care militarul l-a primit în ultimii 3 ani de serviciu. Ea este un procent de 3,3% din cel mai mare salariu primit in ultimii 3 ani, multiplicat cu fiecare an de vechime în serviciul militar, de unde rezultă o pensie militara de cca. 60% din respectivul salariu pentru 18 ani de serviciu militar, iar fiecare an în plus adaugă 3,3% la pensie.

În Turcia – ofiţeri inferiori: vârsta: 41-48; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din valoarea ultimului salariu; ofiţeri superiori: vârsta: 41-52; ani de serviciu: 20-30; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu; generali: vârsta: 60-65; ani de serviciu: 35-45; pensia: 80-85% din cuantumul ultimului salariu.

În S.U.A. legislaţia privind pensiile militare este diferită de cea care reglementează pensiile civile. Pensia militarilor se calculează în funcţie de anii şi lunile în serviciul militar, data trecerii în rezervă, categoria de forţe, modul de executare a serviciului militar şi baza de calcul stabilită ca medie a salariilor celor mai mari primite în 36 de luni, oricare ar fi acestea, în decursul serviciului militar. Pensia medie era în 2008 de 4.632 USD/lună.

Rezultă deci că în România pensiile militare nici nu sunt așa de mari, ele fiind printre cele mai mici dintre cele ale armatelor Europei sau NATO, iar vârsta de pensionare este printre cele mai mari comparativ cu a celelorlalți pensionari militari europeni.

Desigur, faptul că pensiile militare, care deci nu sunt pensii speciale, sunt mai mari decât cele civile, naște nemulțumiri sau discuții, dar sistemul militar, de ordine publică și siguranță națională din România este deschis și accesibil oricărui tânăr sau cetățean care dorește să urmeze o carieră militară și care speră ca la sfârșitul acesteia să beneficieze de o pensie mai bună decât a multor altora.

Și atunci, de unde nemulțumirea și frustrarea? Înscrierile la cursurile școlilor de ofițeri și subofițeri de la toate specialitățile și profilurile sunt deschise și libere oricărui tânăr și cariera militară poate fi urmată de oricine dorește și este capabil să o facă. Salariile personalului militar din România sunt mult mai mici decât ale multor altor categorii profesionale, fie bugetari, fie din sistemul privat. Atunci, de unde nemulțumirea că militarii au pensii mai mari decât ceilalți? Dintr-o invidie simplă, doar ca să moară și capra vecinului?

Cel mai mare geniu militar al epocii moderne, Napoleon Bonaparte, ajuns primul și singurul împărat al Franței, spunea că poporul care nu vrea să hrănească armata proprie, va fi nevoit să hrănească armata dușmanului. Să sperăm că acest adevăr crunt nu se va adeveri și pentru noi, ce trecuți prin atâtea încercări ale istoriei.

Dar pentru asta, ar trebui să stăm strâmb și să judecăm drept, și să ne ferim să tot aruncăm cu pietre după orice lucru ni se năzare că trece prin fața ochilor. Asta însă depinde nu doar de privirea, ci și de mintea fiecăruia dintre noi.

Valentin UBAN, UZPR