Parlamentarii călărășeni și sumele de bani oferite presei pentru…publicitate

5 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Parlamentarii călărășeni și sumele de bani oferite presei pentru…publicitate

Parlamentul României ne-a pus la dispoziție ce sume sunt cheltuite pentru presă de către parlamentarii călărășeni…

 

Presa locală își câștiga veniturile din contracte de publicitate. O parte a politicienilor locali abordează colaborări cu reprezentanții mass-media pentru a le fi prezentată activitatea politică. Același lucru se întâmplă și cu demnitarii locali din Calarasi. În 2019 unii parlamentari locali s-au întrecut să  recompenseze pe jurnaliști. Cel mai darnic senator a fost Răducu Filipescu. Potrivit adresei primită de la Senatul României, senatorul PNL Filipescu a fost tare darnic, față de senatorul PSD Roxana Natalia Pațurcă/ tabelul indică cum au fost cheltuiți banii publici.

Potrivit Senatului României,  Filipescu a onorat prestațiile jurnaliștilor călărășeni cu cca. 521. 800 milioane lei vechi, în timp ce senatorul PSD Roxana Pațurcă cu doar…277.420 milioane lei vechi, adică aproape jumătate față de Filipescu. Lista cu societățile preferate de senatori pentru a li se face publicitate a fost oferită la solicitarea noastră de Senatul României și este mai jos afișată.

Pe de cealaltă parte, la Camera Deputaților, deputatul PSD Eugen Nicolicea nu a oferit nici 1 leu presei, preferînd să își prezinte imaginea, activitatea legislativă în emisiuni televizate. La fel a procedat și deputatul PNL Cătălin Predoiu, dar care nu a prea uimit prin aparițiile televizate. Cel mai darnic a fost deputatul PSD Sorinel Vrăjitoru care a oferit în 2019 presei 402. 020 milioane lei vechi. Taina este mare iar Camera Deputaților a dorit să protejeze numele societăților cu care Vrăjitoru a contractat servicii de presă deși acestea erau plătite din bani publici. Ni s-a comunicat că domnii deputați au o activitate complexă pe la mai multe birouri parlamentare aflate în județ.  Spre exemplu Predoiu și Vrăjitoru ar avea  birouri parlamentare nu numai în Călărași ci și prin…Dragalina. Deplasați la fața locului am găsit biroul lui Predoiu într-o casă din Dragalina, unde proprietarii au afirmat că nu l-au văzut vreodată pe deputatul PNL. Biroul lui Vrăjitoru nu se știe unde anume se află în Dragalina, dar se bănuie că ar fi la sediul PSD din localitate. Iată însă ce sume a cheltuit pe presă deputatul Vrăjitoru. 

Privind activitatea parlamentară la birourile aleșilor cei mai implicați au fost la egalitate senatorul PSD Roxana Pațurcă și senatorul PNL Filipescu. Roxana Pațurcă s-a remarcat însă prin participarea la multe deplasări în județ împreună cu membrii Guvernului, fiind activă în cadrul multor consultări publice, dezbateri, simpozioane, etc. Despre activitatea deputatului Vrăjitoru se știe că este orientată către probleme administrative legate de proiectul CJ de construire a unui port turistic sau al mult trâmbițatului pasaj de la Drajna. Activitatea de audiențe de la biroul acestuia este tainică, nefiind un program afișat și nici persoane interesate de audiențe la Domnia Sa. Vrăjitoru este responsabil de zona de est unde a obținut cele mai jalnice rezultate la toate alegerile anul trecut.

Pe de cealaltă parte deputatul PSD Sefer Cristian are deplasări frecvente în județ fiind responsabil de activitatea din zona de nord vest a județului – unde a obținut încrederea populației și cele mai bune rezultate electorale. Trebuie menționat că deputatul PNL Cătălin Predoiu și cel PSD Eugen Nicolicea au fost văzuți extrem de rar în mun. Călărași. Nicolicea are o bogată activitate pe lângă Primăria Oltenița și intenționează să se pensioneze după acest al 6-lea mandat de parlamentar. El are reputația de a avea cel mai multe proiecte de legislative  propuse și adoptate apoi  ca legi. Singurul parlamentar călărășean care și-a făcut publică activitatea în fiecare an este senatorul PSD Roxana Pațurcă, și aceasta poate fi consultată pentru 2019 la adresa LINK