Oltenița. Primarul Mihăiță Beștea anunță numirea ca manager al Spitalului Municipal Oltenița a lui Cristian Onofrei. Iată ce intenții de viitor sunt prezentate / VIDEO
4 săptămâni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Oltenița. Primarul Mihăiță Beștea anunță numirea ca manager al Spitalului Municipal Oltenița a lui Cristian Onofrei. Iată ce intenții de viitor sunt prezentate / VIDEO
Numirea lui Cristian Onofrei la Spitalul Municipal Oltenița nu este întâmplătoare și este soluția de a aduce omul potrivit la locul potrivit. După ce a reorganizat Spitalul de PneumoFtiziologie Călărași pe care l-a condus într-o perioadă foarte grea marcată de pandemie, Cristian Onofrei l-a urmat pe Mihăiță Beștea pentru a face împreună fapte bune pentru Oltenița.
VIDEO
Spitalul Oltenița a fost remarcat negativ în mandatului fostului primar, fiind locul unde se putea citi frecvent că liliecii au intrat în saloane, pacienții au sărit de la etaj, locul marcat de concursuri aranjate și ocuparea pe alte criterii decât cele de profesionalism a unor funcții. S-a scris mult despre cheltuirea nejustificată a banilor publici și mai ales despre dezinteresul privind actul medical, despre suferința pacienților într-un spital cândva mândru în județ în mandatul fostului primar social democrat Petre Țone.
VIDEO
Astăzi, 16 ianuarie primarul Mihăiță Beștea a spus adevărul despre situația în care se află spitalul și bunele intenții ale echipei sale. Spitalul nu are încă acreditare din partea Autorității Naționale de Management a calității în Sănătate și se află sub stricta supraveghere a autorităților. Pentru echipa lui Mihăiță Beștea scandalurile în legătură cu spitalul trebuie să înceteze. Prioritate este încadrarea de medici specialiști și personal medical pentru a se ocupa schema deficitară de încadrare. Oamenii, și calitatea actului medical este importantă pentru Cristian Onofrei iar finalizarea în primăvară a lucrărilor de reabilitare a spitalului va fi urmată de dotarea cu echipament modern, cu tehnică medicală pentru a deservi pe cetățeni.
Ce intenții au primarul mun. Oltenița și managerul Spitalului? Ne spun chiar ei…
Venirea ca primar a lui Mihăiță Beștea a fost benefică pentru recepția lucrărilor la Ambulatoriul integrat și obținerea autorizațiilor necesare funcționării. Terminarea șantierului și a lucrărilor de reabilitare a spitalului este estimată în luna martie. Sprijinul echipei Vasile Iliuță va veni imediat prin Bogdan Mihai care a demonstrat că se pot încadra la Călărași medici profesioniști. Același lucru este dorit și la Oltenița pentru specialitățile descoperite de personal, linii de gardă neacoperite, probleme ce trenează de cel puțin doi ani – a arătat primarul mun. Oltenița Mihăiță Beștea.