O femeie fără adăpost, victimă a frigului cumplit, a fost ajutată de jandarmii din Oltenița
Oamenii străzii trăiesc printre noi, asemenea unor umbre, fiecare cu povestea lui înecată în suferință.
Noaptea trecută, în timp ce se afla în serviciu, plutonier adjutant Crăcană Valentin a observat o femeie care încerca să-și încălzească mâinile.
Ochii acesteia exprimau o grea suferință, iar obrajii îi erau biciuiți de ger.
Aflând de la aceasta că nu are unde să se adăpostească, jandarmul a solicitat sprijinul unei patrule compuse din plutonier adjutant șef Roșu Adrian și sergent major Dima Alexandru, care s-au deplasat la fața locului și au procedat la identificarea femeii, aflând de la aceasta că locuința de domiciliu i-a fost vândută, iar cei care au găzduit-o pentru o perioadă, n-au mai putut să o sprijine, astfel ajungând pe străzi.
Jandarmii au transportat-o la camera de gardă pentru a primi îngrijiri medicale și au anunțat autoritățile locale pentru a i se găsi un adăpost.
Faptele bune pot fi făcute de oricine!
Numar afisari articol: 199