Noi minuni apar pe șoselele din Călărași
7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Noi minuni apar pe șoselele din Călărași
De peste 2 săptămâni ne întâlnim pe șosele cu așa zisele semne de circulație, amplasate…în mijlocul drumului. Nimic nu presemnalizează pericole rutiere, ori faptul că șoseaua este surpată ori are lipsă un capac de canalizare. Ajuns astăzi, pentru a 3-a oară la sediul Ecoaqua nu l-am găsit pe dl Cezar Neagu pentru explicații. Aflu că dlui este cel mai c ompetent în această situație, în răspunsuri vizavi de readucerea străzilor la starea inițială după lucrările CL8, în ridicarea capacelor de la canalizare la nivelul carosabilului. Tot Cezar Neagu poate da cele mai lămuritoare răspunsuri vizavi de creșterea prețului la serviciul de apă cu 16% ori 17% la canalizare. Mulți nu cred că un răspuns că această creștere se datorează creșterilor salariale și invocă și pierderile din subsoluri, la avariile cu care ne-am obișnuit pe multe străzi. Domnul director Neagu Cezar este în concediu de odihnă. Va mai păstori la Ecoaqua încă vreo 3 luni și vom auzi de alt director. Mulți spun numele lui Valentin Deculescu dar arată și o incompatibilitate a sa din prezent. Anume că Domnia Sa nu poate ocupa funcția de membru în Consiliul de Administrație de la Ecoaqua în timp ce soția sa este jurista societății. Pe călărășeni nu-i interesează asta ci…starea șoselelor din municipiu. Surpate de traficul greu deviat de mai multe luni prin municipiu ele arată ca în fotografiile cu care ne-am obișnuit pe rețeaua de socializare.
Primarul Drăgulin este tranșant: responsabil aducerea la starea inițială a drumurilor, aducerea canalizărilor la nivelul carosabilului și reparațiile lângă gurile de canalizare sunt în competența Ecoaqua. Primăria este doar administrator al drumului a explicat primarul Drăgulin și nu poate face decât peticiri în această perioadă când șoselele în garanție de lucrări.
Un lucru este cert. Întâlnirea pe șosea a unui semn amplasat direct pe o groapă, așa cum este cel din fotografie pe bdul Republicii, ori altele cum ar fi cel de pe str Plevna nu îți pot da decât fiori, de multe ori evitarea pericolului putând a avea consecințe nu numai avarii ale autovehicului ci și punerea în pericol a celorlalți participanți la trafic.