Nicu Popa/ A.U.R. Călărași: Românii au dreptul la o viață demnă și nu doar o porție de fasole cu promisiuni neonorate

2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Nicu Popa/ A.U.R. Călărași: Românii au dreptul la o viață demnă și nu doar o porție de fasole cu promisiuni neonorate

Nicu Popa: președinte org. mun. A.U.R. Călărași: Am văzut și în acest an suferința pe fața multor români veniți la manifestările Zilei Naționale în jurul unor corturi unde se servea gratuit fasole. Vizavi de aceștia am văzut bine îmbrăcată clasa politică actuală care nu dădea semne de foame ori de mariaj politic chiar dacă acesta s-a pronunțat. Grilajele metalice cu care Jandarmeria a separat pe manifestanți de politicienii ce pretind că conduc destinele județului nu i-a împiedicat pe români să se simtă bine. Nu discursul unui prefect sau slujba bine cântată de soborul de preoți a fost atracția Zilei Naționale și nici pelerinajul membrilor de partid aduși să mănânce o fasole au fost de atracție, ci defilarea militară. Încrederea în armată a românilor rămâne pe primul loc, indiferent de sondaje. Numai că ei, militarii au fost an de an umiliți de clasa politică de către politicienii prin fața cărora defilează anual. Sunt politicienii care îi mint an de an  că le vor mări salariile, că le vor plăti mai bine orele suplimentare sau de risc. Sunt politicienii care îi mint de mulți ani că le vor indexa pensiile cu inflația.

Asistăm zilnic la promisiuni. Unii promit că se vor aloca unora a 13-a pensie. Alții promit plafonări ale prețurilor, înghețarea lor. Degeaba. Cel mai bine în România nu se simt românii ci străinii. Este o convingere demonstrată de închiderea multor firme mici românești, magazine ori dispariției unor producători particulari din cauza supermarket-urilor care au invadat țara. Românii muncesc acum pentru străini. De multe ori o fac pe nimic, cu ore peste program și în condiții grele. De aceea preferă să plece din țara lor, acolo unde drepturile omului sunt respectate, în țara altora. Mesajul nostru al A.U.R. rămâne același. Este un mesaj la unitate a românilor. Noi, românii suntem forța acestui popor și doar noi hotărâm cine va conduce țara, ce parlamentari o vor reprezenta. 

În acest an, parlamentarii unor partide așa zis istorice și-au dat mâna în jurul împărțirii unor funcții. Nu se întrevăd soluțiile lor pentru dezastrul în care au adus țara. Românii suferă când le vin spre plată facturile la gaze, energie electrică, când au de plătit asigurarea auto obligatorie sau cumpăra cele necesare traiului zilnic. Politicienii actuali, adevărații trădători de țară și vânzători de neam nu au vrut alegeri. Nu au vrut ca noi românii să ne descotorosim de ei. Se agață de funcții pe care nu știu cum să și le împartă. Nimic pentru români. Doar sărăcie, restricții și umilință. PÂNĂ CÂND?

Conducerea A.U.R. mun. Călărași cu demnitate în fața monumentului eroilor din Călărași de Ziua Națională