Marian Sbârcea: Numirea ca interimar a lui Iacomi mi se pare un lucru de revenire la normalitate…

1 an ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Marian Sbârcea: Numirea ca interimar a lui Iacomi mi se pare un lucru de revenire la normalitate…

Marian Sbârcea este membru PSD din 2002, și nu îi este rușine cu asta. Din contră, se mândrește. Se mândrește  cu echipa PSD Călărași și cu lucrurile bune pe care le-a făcut și vrea să le continue.

Marian Sbârcea: Am cunoscut sub conducerea lui Doru Tărăcilă o organizație puternică, printre primele 4-5 din țară. Tărăcilă ne-a impus respect reciproc, era un bun organizator. La Călărași PSD nu putem spune că a mai existat vreun lider de talia sa. A fost viceprim-ministru, vicepreședintele Senatului, ministru de interne, vicepreședinte al PSD Central. Nu putem compara realizările și munca lui Doru Tărăcilă cu a altei conduceri ce a urmat. În 2010 am fost chemat de Ștefan Ion să mă alătur echipei sale. Nu cunosc perioada de dinainte de 2010 sub conducerea Oanei Mizil, dar Ștefan are ca orice lider partea sa de imagine. A făcut și lucruri bune dar și rele…A existat un progres prin încercarea sa de a regrupa social democrați de valoare în partid. A urmat perioada Șova…Cea mai bună perioadă pentru PSD am cunoscut-o în perioada lui Dan Eugen Cristodor. Era pentru mine ca un frate mai mic. Am ținut reciproc unul la altul și am consolidat o prietenie durabilă, cum de altfel a realizat cu mulți colegi de partid. Foarte bun prieten cu fiul meu Marius Sbârcea, Bebe a realizat multe acțiuni de ajutorare, era aproape de oamenii în suferință. Toate sarcinile de partid primite le-am executat. Am fost responsabil în Colegiul 3 pe ruta Ciocănești- Mănăstirea, 18 comune, este unul dintre cele mai mari colegii. Era condus de Dan Motreanu din parte PNL, așa se explică succesul unor primari în alegerile locale. Și acum, după reîntoarcerea în partid Iulian Iacomi m-a cooptat în echipă cu dumnealui pentru a lucra în acel colegiu. Este vorba de multă responsabilitate acolo unde mergem. Avem un plan de reorganizare a activităților în acest colegiu, un plan pre-electoral de urmat și echipa noastră se deplasează pentru a remedia disfuncționalități. Oamenii reclamă probleme legislative sau nemulțumiri legate de administrarea unor localități. Sunte receptivi la tot ceea ce discutăm cu oamenii, pentru că aceasta presupune și doctrina noastră social-democrată. Problemele ridicate de ei sunt comunicate colegilor noștri parlamentarii PSD Călărași. Am o relație deosebită cu doamna senator Roxana Pațurcă și cu domnul deputat Sorinel Vrăjitoru. Nu întâmplător aceștia au avut nenumărate propuneri legislative finalizate în lucruri bune pentru oameni. Este vorba de facilități oferite pensionarilor sau cultivatorilor, despre proiecte în derulare pentru comunitățile locale. 

Plecarea mea din PSD m-a durut. Familia a avut de suferit din cauza asta, noi suntem toată familia social democrați…Soția mea nu mai agrea la un moment dat ca eu să mai fac politică. Nu am putut să rezist. Am avut experiența câștigărilor alegerilor din 2014, și am menținut strînsă echipa pânî în 2016 la cererea unor colegi. Am început împreună, trebuia să continuăm împreună. A fost o conjunctură că am ajuns consilier județean, nu a fost o dorință a mea. Dorința lui Dan Cristodor ca să conducă Consiliul Județean era ca eu și Samoilă să fim lângă el. Atunci problema era ca PSD să aibă un vicepreședinte. Urma să stabilim cine va fi vicepreședinte al CJ, Samoilă sau eu. Celălalt urma să urmeze o altă strategie…Am suferit mult pentru partid și am văzut cum în spatele lui Bebe, unii îi doreau funcția. Nici nu au așteptat să moară ca să meargă la București să ceară împuternicire să îl înlocuiască. Pandea și Chiriță George și-au creat o strategie de a-l înlocui pe Bebe fiind susținuți de Marian Neacșu, fostul secretar general al PSD. Era clar, pentru noi social democrații adevărați că nu mai intram în vizorul noii conduceri. A fost o forțare a unei situații nedorite, s-a profitat de starea de sănătate a unui om pentru a-l înlocui. Interimatul nu a fost o soluție bună pentru partid, dar am acceptat-o pentru că era soluția stabilită la nivel central. După discuția cu Ciprian Pandea când acesta a obținut numirea ca președinte interimar am hotărât să fac un pas în spate. Era clar că nu aveam loc în echipa lui. Aveam și o vârstă…Mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte, nu sunt în partid pentru a ocupa funcții ci pentru a face lucruri bune…Le-am spus și colegilor consilieri județeni că urma ca în viitoarea ședință să mă retrag din Consiliul Județean. Nu știam că ei au înaintat documente pentru asta, fără să îmi spună…Am primit documentele. Nu era nici o acuză clară. Nu spunea nimeni ce gravitate au lucrurile ce le-am făcut. Trebuie să fiu exclus și chiar Instanța a apreciat asta, condamnând maniera în care s-a făcut. Eu am mers în Instanță după o discuție cu Neacșu…I-am spus…Domnule…eu mă retrag frumos, bărbătește, nu este nevoie să mă dați voi afară. Mi-a spus că s-au înaintat hârtii, să fac o contestație la partid…M-am detașat de această situație văzând că a venit o nouă conducere interimară a partidului, care nu mă dorea. Am depus contestație la sediul central și la primul termen am câștigat în Instanță. A fost suspendată decizia lor. M-am reîntors în Consiliul Județean, puțin mai târziu decât ar fi trebuit. S-a forțat și acolo termenul normal…Iliuță a pus în aplicare hotărârea aceea cu o întîrziere nejustificată. Pentru mine era important că Instanța mi-a dat câștig de cauză. PSD Călărași a depus recurs. Am avut o discuție cu Pandea. I-am spus bărbătește că nu mă judec cu el. Am cerut prin avocat ca plângerea împotriva partidului să fie retrasă. Ceea ce s-a și aprobat. 

Venirea la conducerea partidului a lui Iulian Iacomi a fost cel mai bun lucru posibil care s-a întâmplat. Avea deja susținerea mea și a lui Samoilă Ion. Singura persoană din PSD cu care am avut o relație după ce am fost îndepărtat din partid a fost Iulian Iacomi. Numirea ca interimar a lui Iacomi mi se pare un luru de revenire la normalitate. Am convingerea că poate forma o echipă care poate să vină cu lucruri noi utile pentru partid dar mai ales cetățenilor. Este vorba de o continuitate după Dan Cristodor pe care Iacomi o asigură prin oameni de valoare, cu expertiză. Nimeni nu poate contesta sau spune că venirea ca vicepreședinte a lui Doru Tărăcilă nu ar fi benefică. Am colegi de calitate în Biroul Permanent Județean ca Samoilă, Anghel Olteanu, mulți alții…Sunt oameni marcanți cu rezultate în comunitățile unde se află. Partidul a suferit din lipsă de comunicare dar și asumare a unora…Iacomi a venit și iată că repară aceste stări defectuoase…Ce poți să îi reproșezi unuia care a câștigat toate alegerile? O administrație performantă, mandate de primar în care a muncit pentru comunitate. Asist la deplasările prin județ cu Iulian Iacomi la soluții pe care acesta le dă pentru dezvoltarea comunităților, la proiecte și programe ale guvernului care pot fi accesate. Toate problemele ridicate  ajung pe masa parlamentarilor sau la guvern. Ne bucură că am descoperit că organizațiile PSD din comune există așa cum le-am lăsat și mai ales că sunt preocupate de dezvoltarea localităților lor. Am descoperit consilieri locali activi la ședințele la care  participă. 

La alegerile de pe 10 martie este clar că Iulian Iacomi va fi noul președinte alorganizației PSD Călărași. Avem convingerea că își va face o echipă din oameni cu expertiză. Are de unde alege. Partidul nostru a reunit valori pe care Iacomi știe cum să le folosească în interesul cetățenilor. PSD Călărași va merge înainte, către normalitate. Mă aștept ca unii să înțeleagă că există un moment când trebuie să facă un pas înapoi. Pe mine nu m-a adus nimeni la PSD. Am venit singur în 2002. Activitatea pe care am desfășurat-o a fost cu răspundere pentru partid, pozitivă. Pentru cei ce facu un pas înapoi am tot respectul. Nu am dorit nici eu atunci să creez tensiuni în partid. Așa ar trebui să procedeze și unii colegi acum…

Contez pe sprijinul colegilor parlamentari, pe aportul lor pozitiv adus prin initiative legislative utile comunității. Dna senator prin ceea ce face în comisiile unde activează merită respectul nostru. Este bătăioasă, cu multă putere de muncă. Nu are 40 de ani și viitorul ei este frumos și util pentru Călărași. Iacomi este cel care se va bucura de toată camaraderia mea, tor sprijinul meu la conducerea partidului. De altfel este hotărârea pe care am luat-o pentru a mă reîntoarce în partid…

 Călărășenilor le transmit multă sănătate. Să pună în balanță toate lucrurile făcute de partide. Să vadă cine a tăiat pensiile, salariile bugetarilor, a închis spitalele sau cine a reformat învățământul. Să vadă cine a fost cu adevărat aproape de oameni…PSD  este o familie deschisă oamenilor, unde trebuie să existe dialog și realizate lucruri bune pentru oameni.