Președintele CJ Vasile Iliuță promite că nu va crește prețul apei. Ecoaqua a investit în tehnologie. VIDEO

2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Președintele CJ Vasile Iliuță promite că nu va crește prețul apei. Ecoaqua a investit în tehnologie. VIDEO

A venit vremea ca ing. Marcel Nuțu, director tehnic de o viață la Ecoaqua să ocupe interimar și funcția de director executiv. Nu s-a făcut public motivul înlocuirii fostului director, o persoană cunoscută presei călărășene decât prin menținerea  pierderilor în rețeaua de apă și regăsirea lor în facturile multor cetîțeni de la bloc. Dar un lucru a fost subliniat. În toată această perioadă s-a investit în tehnologie, în creșterea calității apei și un dispecerat modern pentru monitorizarea/ controlul fluxului de apă. Iată o parte din automatizările realizate la sediul societății și din laboratoarele în care s-a investit…

 VIDEO

Marcel Nuțu s-a prezentat unde altundeva decât la sediul PSD, organizație pe care o servește tot de o viață, rezistând schimbărilor de tot felul. A descris proiectele importante ale societății Ecoaqua care au fost de 7 mil. euro în 2004, apoi de 100 mil. euro. Nuțu s-a prezentat optimist că acum vor semna contractul de 265 mil. euro care se adresează și pentru 80 localități din județul Călărași, respectiv pentru vreo 26 primării. Asta în condițiile în care unele s-au retras din asociere cu Ecoaqua…

Nuțu rămâne același om sincer care nu poate asunde adevărul. L-a durut dar a denunțat lipsa de performanță care s-a regăsit în lipsa de consultanță a proiectelor, în retragerea din parteneriat a unor primării, refacerea documentațiilor. Nu el, Nuțu s-a ocupat de asta ci el a fost responsabil de partea tehnică, de reabilitarea/ înlocuirea sau extinderea unor rețele, de înlăturarea deficiențelor tehnice din tot județul.

Marcel Nuțu se declară solidar cu comunitatea care a criticat multe disfuncționalități și caută acum soluții pentru prea multe probleme care i se vor pune cu siguranță în cârcă. Cea mai importantă declarație de presă a sa este aceea că îl îngrijorează prețul la apă care nu trebuie să crească. În contextul că prețul energiei electrice a crescut cu vreo 25% președintele CJ Vasile Iliuță a asigurat că prețul apei nu va crește. Este greu de crezut asta atât timp cât pierderile din rețeaua de apă sunt doar în facturile călărășenilor care stau la bloc. De fapt nu sunt pierderi – a apreciat Nuțu. El a descris soluțiile tehnice de reformare a societății și câteva măsuri pentru ca aceasta să se afle pe profitul de minim 3% anual.

De fapt emoția noului director interimar al Ecoaqua nu a fost ușor de ascuns presei. Ecoaqua a cumpărat energie electrică cu 583 lei/ Mwatt. Acum se plătesc 1200 ron. Calculați diferența și stabiliți dvs, cititorii dacă prețul apei nu va suferi modificări – așa cum a declarat președintele Iliuță.