Lehliu Gară/ Primar Iulian Iacomi: Creșterea calității vieții locuitorilor este un obiectiv important pentru noi …

2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Lehliu Gară/ Primar Iulian Iacomi: Creșterea calității vieții locuitorilor este un obiectiv important pentru noi …

Calitatea vieții cetîțenilor din Lehliu Gară și din cele două localități aparținătoare este importantă pentru primarul liberal Iulian Iacomi. Prosperitatea, bunăstarea locuitorilor o putem aprecia după indicatorii principali ai calităţii vieţii persoanelor vârstnice. Localitățile noastre prezintă un risc crescut al sărăciei în gospodăriile casnice. Cuantumul pensiei pentru limită de vârstă acoperă doar doar o parte din minimumul de existenţă al pensionarului, starea de sănătate și accesul la servicii fiind un obiectiv al nostru pentru creșterea calității. Ne-am orientat către prelungirea vieţii active și autonomia vârstnicilor. Măsurile de realizare a unei stații de tratare a apei în localitate, realizarea unei rețele noi sau extinderea celor existente de apă și canalizare au adus confortul urban în localitățile noastre...spune primarul Iulian Iacomi.

Recent Guvernul României a acordat o altă tranșă de plăți pentru proiectele PNDL. Și orașul Lehliu Gară a beneficiat  de 481 779 lei. Sunt sume care sunt destinate plăților la lucrările în curs

Iulian Iacomi: Discuțiile noastre cu cetățenii sunt permanente. Ei sunt aceia care stabilesc prioritățile noastre de urmat, proiectele noastre. În urma consultării cu aceștia am identificat categoria nevoilor de bază – și anume hrană și îngrijire medicală de bază, apă și salubritate, locuință și siguranță personală, pentru cele care țin de bunăstare – accesul la educație de bază, accesul la comunicații și informații, sănătatea și bunăstarea, calitatea mediului – și pentru elementele care țin de oportunități – drepturile personale, libertatea personală și de alegere, incluziunea, accesul la educație avansată.

 VIDEO

Primar, Iulian Iacomi: Avem multe proiecte pentru oameni iar cel mai important se referă la realizarea unei baze sportive moderne în Lehliu Gară. Proiectul a fost realizat în conformitate cu normele și recomandările federațiilor sportive de profil și cuprinde un teren de fotbal cu o dimensiune de 105 x 68 m, care respectă cerințele UEFA. Complexul va avea 850 locuri în tribune și dispune de spații dedicate altor discipline sportive, precum:  atletism ( pistă de alergare cu 4 culoare pentru 400 m, aruncarea ciocanului, aruncarea discului și a greutății), oină (teren de oină), handbal, volei, baschet, tenis. De asemenea în cadrul complexului vor mai exista un corp de clădire care va adăposti vestiarele dotate cu grupuri sanitare, sală de conferințe, sală de mese cu bucătărie, cabinet medical și 20 de camere destinate cazării sportivilor. 
Iulian Iacomi: După cum vedeți investim în sport și sănătate. Ne-am gândit la toate prin demararea acestui Complex sportiv de către CNI prin subprogramul Complexuri sportive din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social. A fost desemnată firma câștigătoare pentru executarea lucrărilor și săptămâna viitoare îi vom preda amplasamentul pentru începerea lucrărilor. Trebuie să menționez că CNI a realizat în țară peste 1130 astfel de obiective de investiții în infrastructura sportivă cum ar fi săli de sport, bazine, patinoare artificiale sau complexuri sportive. 

Avem satisfacția lucrurilor bune realizate pentru oameni, ne spune Iulian IacomiAnul trecut am înlocuit rețeaua de iluminat cu corpuri noi cu LED. La Spital s-au efectuat lucrări de reparații. Vrem un Cămin Cultural nou în Răzvani.  La sate este nevoie de terminarea lucrărilor de canalizare. Un obiectiv principal este ca și acolo să realizăm asfaltarea. Nu uităm extinderea lucrărilor de gaze. Cel mai importante lucrări vor urma în acest an. Este vorba de asfaltarea a 28 km șosele. Contractul este semnat, SF este întocmit și suntem pe lista de lucrări de urgență pentru aprobarea investițeie. Este vorba de cca. 10 milioane euro ne spune Iulian Iacomi. 

Privind rețeaua de gaze naturale o vom extinde cu societatea MegaConstruct, o firmă cu expertiză în domeniul rețelelor de gaze pe care o recomandă calitatea lucrărilor dar și seriozitatea respectării termenelor din contracte. Avem în faza de proiectare cca. 5 km. în zona centru și stânga/ dreapta în Răzvani. În funcție de solicitări vom extinde rețeaua. Tot la Răzvani mai este necesar extinderea rețelei de canalizare pentru 3 străzi. O realizăm prin POIM… a încheiat primarul or. Lehliu Gară, Iulian Iacomi.