Lehliu Gară: polițiștii saltă alt infractor de pe drumurile publice…

5 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Lehliu Gară: polițiștii saltă alt infractor de pe drumurile publice…

Cercetat de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier

În ziua de 01 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară au depistat un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Ialomița, în timp ce conducea un moped pe drumurile publice, deși nu avea acest drept și consumase alcool. La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit că mopedul nu era înmatriculat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

***