Jurnalismul într-o parte și reperele mărunte

4 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Jurnalismul într-o parte și reperele mărunte

În fiecare an, de Ziua Internațională a Presei, sunt marcate principiile fundamentale ale libertăţii presei şi este adus un omagiu jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa în timpul exercitării profesiei. Subiectul nesecat numit pandemia de COVID-19 a dat ocazia acelor jurnaliști români care au rămas… de ocazie să cvasi-ignore tema și componenta ei profesională, așa cum au învățat să ignore regulile deontologice în toate celelalte zile ale fiecărui an.

Neutralitatea presei este pe cale de dispariție în toată lumea, dar jurnalismul românesc, în multe dintre componentele sale și oamenii care practică una dintre cele mai grele meserii din lume nu par capabili nici măcar să copieze ca lumea aparențele de neutralitate și echilibru în care sunt îmbrăcate partizanatele de peste granițe. Fără a avea proprietatea asupra termenilor în limba română, la limita calomniei și a istericalelor ieftine, frumos aliniați după partide, grupuri de interese sau interese fără grupuri, după caz și ambiție personală măruntă, prea mulți ziariști, și din păcate o bună parte dintre cei tineri, se jocă de-a formatorii de opinie ca într-un film de duzină. Practic, aproape nu mai există site-uri, presă tipărită, presă audio-vizuală care să respecte principiul fundamental al criticării puterii, tragerea la răspundere a celor care conduc, indiferent care ar fi aceștia, anchetele riguroase, adevărul reflectat deplin și, firește, difuzarea tuturor fațetelor aceleiași relatări. Practic, organismele de presă, într-o majoritate care devine alarmantă, de bunăvoie și nesilite de nimeni au devenit birouri de imagine publică ale guvernanților sau ale celor care plătesc. 

Parcă într-o competiție acerbă cu rețelele de socializare, acel spațiu unde nu există reguli ale profesiei sau standarde morale și unde totul este permis în numele libertății de exprimare, subiectivitatea, partizanatul și lipsa de măsură au început să caracterizeze și activitatea de informare PROFESIONISTĂ a publicului, care pare să fi rămas astfel doar cu numele. În tot acest vacarm nu se mai poate vorbi despre o breaslă întreagă și calibrată, cu standarde, cu puncte de dezbatere utilă și obiectivă sau, Doamne ferește, cu sancționarea publică a celor care încalcă legile sau regulile. Spectrul mass-media, în mare parte, a devenit un soi de bâlci al deșertăciunilor, unde sunt promovate false valori, sunt albite CV-uri, sunt frumos vopsite cariere care ar trebuie să dea de gândit date fiind funcțiile publice pe care le ocupă respectivii, sunt create false oracole și sunt vânduți ca salvatorii națiunii eroi de carton. Și, ca în orice maidan fără reguli, renumele este generat contra cost și este menținut asemenea. 

De partea lor, jurnaliștii care s-au obișnuit să lucreze după ureche, luând ca reper al informației tocmai rețelele de socializare, „no man`s land”, nu se mai obosesc să verifice nimic, doar trec pe burtiere sau în interiorul textelor aceste surse cel puțin discutabile din perspectiva actului informării profesioniste și… cam atât. Apoi adună câte voci pe aceeași muzică pot să găsească, de regulă aceleași personaje rulate zi și noapte pe canalele dedicate, și gata emisiunea, gata polemica, gata plata!

Firește, celor care plătesc toate acestea le convine că jurnaliștii nu au avut niciun fel de sprijin sau de organizare în ultimii 30 de ani, niciunul dintre „monumentele” presei autohtone nebătându-și capul să se pună cu guvernele pentru drepturile gazetarilor. Au pozat o vreme în șefi de fel de fel de entități cu nume bune de cărți de vizită, și-au făcut sumele și acum dau lecții, turați zilnic în emisiuni sau gazete, după orientare și pretenții financiare.

Oare cât de grav este și va fi, din perspectiva urmărilor, faptul că în breasla jurnaliștilor din România se găsesc absolvenți de tot felul de alte meserii, care nu rămân să profeseze pentru ce s-au pregătit, ci intră care cum pot pe la ziare și posturi tv, fără pregătire, fără cunoștințe, fără stăpânirea fără greș a regulilor care cer jurnalistului furnizor de serviciu de utilitate publică echidistanță, echilibru, neutralitate, documentare serioasă și mai ales acea neclintire specifică adevăratului gazetar, pe care le înlocuiesc cu buzunare goale, limbaj partizan și, dacă se poate, suburban, și, bineînțeles, cu aere de vedete?… 

În toată această mare de partizanat al mass-media, care se manifestă, de altfel, în toată lumea civilizată, există și insule de profesionalism, locuri în cale informația și informarea sunt cu adevărat sigure. Ele ar putea fi începutul refacerii încrederii în presă, prin simplul apel la reperele majore ale acestei profesii, prin stabilirea, la nivelul fiecărei redacții, a unor standarde înalte și riguroase, așa cum sunt cerute în toate celelalte domenii. Jurnaliștii și patronii de presă pot; opinia publică și interesul general așteaptă să și dorească.  

 

Doru Dinu Glăvan

Președinte al UZPR