Jud. Călărași. 85 din 98 școli și-au reluat activitatea cu prezența fizică a elevilor. Iată de ce…

3 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Jud. Călărași. 85 din 98 școli și-au reluat activitatea cu prezența fizică a elevilor. Iată de ce…

Începând cu data de astăzi 08 noiembrie 2021, reluarea cursurilor cu prezența fizică se realizează pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat. Reluarea cursurilor se face în regim online pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de  60 % din personal este vaccinat.

Potrivit datelor centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Călărași în data de 1 noiembrie 2021, rata generală de vaccinare a angajaților din aparatul propriu al ISJ Călărași este de 88,24% din totalul celor 34 angajați (30 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză). Raportat la personalul care deține funcții de conducere în instituțiile de învățământ, ponderea celor vaccinați este de 100%.

85 din 98 școli existente  și-au reluat activitatea cu prezența fizică a elevilor în jud. Călărași. Secretariatul ISJ Călărași a dat exemplul negativ al școlilor din Nana, Vlad Țepeș, Vasileși, Frumușani, Ulmeni, etc. unde din cauza refuzului unor cadre didactice de a se vaccina nu s-a putut depăși pragul de 60% impus de actul normativ pentru reluarea cu prezență fizică a procesului de învățământ.