Jandarmeria Călărași se prezintă…

7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Jandarmeria Călărași se prezintă…

Situația inspectoratului pe linie de Ordine şi siguranţă publică

 

Inspectoratul județean de Jandarmi Călărași, prin acţiunile şi măsurile pe care le întreprinde în domeniul ordinii publice, urmărește în principal planificarea, organizarea, coordonarea şi conducerea în mod eficient a misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice, segmente majore ce-i revin potrivit legii de organizare şi funcţionare, iar prin punerea în aplicare a prevederilor O.M.A.I. nr. 60/2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, eforturile structurilor de ordine şi siguranţă  publică se concentrează pentru asigurarea cadrului organizatoric necesar bunei desfăşurări a misiunilor de menţinere a ordinii publice în sistem integrat.

Obiectivul principal care stă în atenţia inspectoratului pe linia misiunilor de ordine publică este creşterea performanţei structurilor operative  în îndeplinirea misiunilor, prin întrebuinţarea eficientă a structurilor de ordine publică şi menţinerea la un nivel înalt a pregătirii profesionale, în vederea creşterii siguranţei cetăţenilor. Totodată, implicarea activă în gestionarea aspectelor rezultate din analizarea situaţiei operative şi  adaptarea misiunilor la factorii ce influenţează starea infracţională din zona de competenţă, precum şi intensificarea schimbului de date la nivelul factorilor de conducere din cadrul sistemului de ordine şi siguranţă publică a făcut posibilă prevenirea actelor de tulburare gravă a ordinii publice.

Astfel, în lunile mai și iunie, pe categorii de misiuni, situaţia operativă s-a prezentat după cum urmează:

Pentru asigurarea unui climat de normalitate cu ocazia desfăşurării unor activităţi cu public numeros, în perioada de referinţă au fost executate 49 misiuni de asigurare a ordinii publice:11 misiuni la manifestări cultural-artistice, 6 misiuni la manifestari religioase, 6  misiuni la manifestari comemorative, 10 misiuni la manifestari sportive și 16 misiuni în zona centrelor de examen.

În ziua de 24.06.2017, pe stadionul din localitatea Borcea s-a disputat meciul de fotbal contând pentru barajul de accedere în Liga a III-a, dintre echipele A.S.F.C. Agricola Borcea – C.S.M. Dunărea Giurgiu (meci retur).

Jandarmii au asigurat ordinea publică şi siguranţa celor 800 de spectatori prezenți, evenimentul fiind catalogat de către primarul localității un eveniment istoric pentru comunitate.

             În perioada 19 iunie – 30 iunie 2017, Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării  organizează Examenul de Evaluare Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, iar în perioada 23.06 – 30.06.2017 se desfăşoară probele scrise din cadrul Examenului de Bacalaureat –  sesiunea iunie – iulie 2017. Urmare a acestui fapt:

         – în conformitate cu prevederile Dispoziţiei inspectorului general al Jandarmeriei Române, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi au fost luate măsuri pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării Examenului Naţional de Bacalaureat pentru absolvenţii învăţământului liceal, respectiv Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a. 

         – s-a relaţionat cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi pentru obţinerea de date şi informaţii cu privire la centrele de examen,  unităţile de învăţământ arondate acestora şi centrele zonale de evaluare pentru prima sesiune a Examenului Naţional de Bacalaureat 2016, respectiv pentru Evaluarea Naţională;

        S-a cooperat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, fiind stabilite măsurile specifice şi dispozitivele realizate de fiecare structură pentru realizarea unui climat de ordine şi siguranţă publică  pe timpul desfăşurării acestor examene.

 

Participarea la menţinerea ordinii publice s-a concretizat prin asigurarea cadrului organizatoric necesar bunei desfăşurări a misiunilor în sistem integrat, vizând în principal asigurarea efectivelor solicitate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, săptămânal analizându-se în comun situaţia operativă şi eficienţa misiunilor executate în scopul îmbunătăţirii activităţilor.

Prezenţa activă în misiunile de menţinere a ordinii publice este evidenţiată de participarea la 814 misiuni de menţinere a ordinii publice, după cum urmează:

            –581 patrule mixte, constituite atât în mediul urban (396 patrule mixte) cât şi în mediul rural (185 patrule mixte);

            –225 patrule de ordine publică, dintre care: 109 patrule în mediul urban, 32 patrule în zona instituțiilor de învătământ, 21 patrule în zona obiectivelor din competență și 60 patrule speciale cu auto de intervenție A.T.

 

            Misiuni deosebite

 

            În data de 25.06.2017, Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași a fost solicitat în vederea desfășurarii unei acțiuni de căutare a două persoane minore disparute.

            La activitate au participat un ofițer și patru subofițeri și din cadrul Detașamentului de  Jandarmi Oltenița, persoanele dispărute fiind descoperite înecate în Râul Argeș, în dreptul localității Curcani.

            În baza planului de cooperare încheiat cu Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Călăraşi, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi, a executat, la solicitare, acţiuni puctuale în cooperare cu efective din cadrul  Poliţiei de Frontieră, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului migraţiei ilegale. În perioada de referință s-au desfășurat un număr de 14 acțiuni.

                       În baza protocolului de colaborare, privind sprijinul acordat de structurile Ministerului Afacerilor Interne executorilor judecătoreşti din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România în exercitarea autorităţii publice, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi a fost solicitat pentru acordarea sprijinului legal pe timpul a 2 acţiuni de executare silită, ce s-au desfăşurat în orașele Călărași și Lehliu Gară.

 

      În baza protocolului de colaborare încheiat între Jandarmeria Română şi Inspecţia Muncii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Călăraşi a solicitat sprijin cu efective de jandarmi din cadrul I.J.J. Călăraşi pentru participarea la 2 acţiuni comune pe linia identificării şi sancţionării cazurilor de muncă nedeclarată, precum şi pentru combaterea evaziunii fiscale rezultată din munca nedeclarată, în perioada 14-15.06.2017, în localitățile Ștefan cel Mare și Curcani, judeţul Călăraşi.

           În baza Protocolului de colaborare dintre Jandarmeria Română şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, cât și a planului de acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților în domeniul forestier „SCUTUL PĂDURII 2015”, Ocolul Silvic Lehliu și Ocolul Silvic Mitreni au solicitat sprijin cu efective de jandarmi pentru executarea unor acţiuni comune în scopul prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale din fondul forestier naţional. 

În data de 13.05.2017, începând cu ora 08.00, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi a solicitat sprijin cu efective de jandarmi, pentru efectuarea unei escorte a 2 (două) persoane arestate, în vederea efectuării unor activităţi operative pe raza municipiului Bucureşti.

           În conformitate cu prevederile Planului de cooperare nr. 216 din 04.08.2009, la solicitarea Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi a acţionat în data de 30.05.2017, începând cu ora 06.00, cu un efectiv de 4 jandarmi (1 ofiţer şi 3 subofiţeri cu 1 mijloc auto ) din cadrul Inspectoratului, pe raza Municipiului Olteniţa, pentru sprijinirea lucrătorilor din cadrul S.C.C.O. Călăraşi, în vederea efectuării unor activităţi procedurale.

 

             In data de 22.06.2017, în timp ce-și desfășura activitatea de patrulare, un echipaj format din 3 subofițeri a fost solicitat în zona in care a avut loc un accident rutier soldat cu 3 persoane decedate și două rănite.

             Personalul nostru a asigurat zona perimetrală a accidentului, pentru a permite accesul la fața locului a autospecialelor de intervenție, implicându-se și în celelalte acțiuni de la fața locului, la solicitarea coordonatorului intervenției.

 

Prevenirea faptelor antisociale constituie un alt obiectiv prioritar al structurilor Jandarmeriei Române, statornicit prin legea de organizare şi funcţionare a instituţiei.

           

   Numărul faptelor de natură penală sesizate de către personalul Jandarmeriei Române, atât de către patrulele de jandarmi cât şi în cooperare cu personalul Poliţiei Române, în luna mai, a fost de 25 fapte de natură penală, 6 în acţiunile proprii şi 19 în acţiunile de cooperare cu poliţia. Au fost depistaţi şi identificaţi un număr de 18 făptuitori, 3 în acţiunile proprii şi 15 în cooperare cu poliţia.

            În perioada supusă analizei au fost constatate şi aplicate un număr de 87 sancţiuni contravenţionale (59 aplicate în mediul urban, 28 în mediul rural) și 24 avertismente.

Pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere în luna mai s-au desfăşurat 29 de acţiuni. Pentru realizarea activităţii de prevenire de către efectivele compartimentului de specialitate sau de către personalul desemnat, s-au efectuat un număr de 10 acțiuni preventive.

              În data de 11.06.2017,în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 251/2017, privind stabilirea alegerilor din anul 2017, în județul Călărași s-au desfășurat alegeri locale parțiale, fiind organizate un număr de 7 secții de votare în orașul Lehliu Gară și comuna Unirea.

              Urmare a acestui fapt, Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași împreună cu Inspectoratul Județean de Poliție Călărași, au desfășurat activități specifice în sistem integrat, pentru menținerea, asigurarea și restabilirea ordinii și siguranței publice pe timpul desfășurării procesului electoral.

              Din cele 7 secții de votare organizate, Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași i-au fost repartizate un număr de 4 secții, 3 în orașul Lehliu Gară și 1 în comuna Unirea.

 Apreciem că  punctele de referinţă pe acest palier al activităților instituției noastre au fost determinate de modul foarte bun de executare a misiunilor încredințate, pe timpul desfăsurării alegerilor locale şi parlamentare nefiind înregistrate evenimente negative .

 

  In urma misiunilor efectuate, in lunile precedente s-au evidențiat în mod pozitiv, printr-o  bună pregătire de specialitate și seriozitate în indeplinirea acțiunilor ordonate, un număr de 3 cadre: plutonier adjutant Franț Marius, plutonier adjutant Văleanu Virgil și plutonier major Odăiașu Dănuț.

              Ne dorim ca și ceilalți colegi ai noștri să ia exemplu de la cei trei subofițeri astfel incât, la finalul anului când va fi desemnat Jandarmul Anului, misiunea noastră să fie una cât mai dificilă în a-l alege.