Iulian Iacomi: Bugetul actual a permis creșterea bugetelor comunelor, a pensiei minime și punctului de pensie, a salariului minim

1 săptămână ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Iulian Iacomi: Bugetul actual a permis creșterea bugetelor comunelor, a pensiei minime și punctului de pensie, a salariului minim

Iulian Iacomi: Cea mai mare performanță a bugetului pe 2019, adoptat  în ședința Guvernului, este faptul că, pentru prima dată în istoria post-decembristă, acesta va ajunge la peste 1000 miliarde de lei. Este un buget realist, creat avându-i în minte pe cei mai mulți dintre români, inclusiv milioanele de pensionari din întreaga țară. 
Astfel, bugetul permite creșterea punctului de pensie la 1265 lei de la 1 septembrie 2019, dată la care pensia minimă va fi de 704 lei, față de 640 lei cât este în prezent.
Aceste creșteri vor bucura pe toți pensionarii care vor avea bani în plus pentru hrană, medicamente sau nevoi gospodărești, cei care și-au făcut datoria față de societate și țară și față de care suntem cu toții acum datori să le asigurăm un trai cât mai decent.


Totodată, salariul minim brut crește până la 2350 lei pentru cei cu studii superioare și vechime de minim 1 an și la 3000 lei pentru cei care lucrează în firme unde construcțiile reprezintă minim 80% din cifra de afaceri.
Este o veste bună pentru milioanele de angajați din întreaga țară, iar PSD devine astfel singurul partid din România care are curajul de a lua astfel de măsuri, decizii care vin pe fondul unei creșteri economice constante.


În calitate de primar, nu pot să nu menționez și faptul că o altă veste bună primită astăzi este aceea că bugetele de funcționare ale primăriilor de comune cresc de la 750 de lei/locuitor la 1000 de lei/locuitor și nu vor fi mai mici de 2 mil/lei/an (mai mare cu 1 mil. lei față de 2018).
Este încă o dovadă a faptului că Partidul Social Democrat conștientizează necesitatea unor bugete consistente la nivelul tuturor localităților României, indiferent de mărimea acestora. Vă îndemn pe toți să aveți încredere în succesul acestui buget, gândit în detaliu de către Guvern și bazat pe realități economice și previziuni financiare realiste.