IPJ Călărași anunță noile măsuri impuse de pandemie…

o lună ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru IPJ Călărași anunță noile măsuri impuse de pandemie…

NOILE MĂSURI IMPUSE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID-19

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au desfășurat acțiuni pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19 și pentru informarea cetățenilor cu privire la noile măsuri impuse în acest context.

Forțele de ordine au fost angrenate în acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 81 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 780 de obiective de interes și 556 de autovehicule destinate transportului de persoane.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 3.247 de persoane și au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020.

De asemenea, în vederea respectării măsurii de siguranță polițiștii au controlat 1.747 de persoane, dintre care 942 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 805 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.

 

În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor. 

 

Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.

 

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.

 

NOILE MĂSURI IMPUSE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI, PE ÎNȚELESUL TUTUROR:

 

Masca de protecție, este obligatorie pentru toată lumea, peste tot: în spații închise sau deschise, pe stradă, la birou etc.

 

Excepții:

– copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

– persoanele care sunt singure în birou;

– prezentatorii TV și invitații lor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

– reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

– persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

 

Este interzisă circulația persoanelor între orele 22:00 – 05:00 cu următoarele excepții:

– pentru vaccinați;

– pentru cei trecuți prin boală în ultimele 180 de zile;

– în interes profesional (cu legitimație de serviciu sau adeverință de la angajator sau declarație pe proprie răspundere);

– pentru asistență medicală de urgență;

– pentru a merge la vaccinare;

– pentru îngrijire bătrâni, copii;

– în urma decesului unui membru din familie.

 

ŞCOLI – 25.10 – 05.11

Se închid școlile de stat, grădinițele şi afterschool-urile. Se aplică învăţământului preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal.

Se suspendă activitatea faţă-în-faţă în şcolile private. Este la alegerea lor dacă iau vacanţă sau fac şcoală online.

Creşele rămân deschise.

 

ACCES PERMIS DOAR CELOR VACCINAŢI SAU TRECUŢI PRIN BOALĂ:

 

În magazine (nu alimentare), cinematografe, săli de sport, de fitness, de jocuri, piscine interioare, concerte, spectacole, locuri de joacă, săli de jocuri, târguri, bâlciuri, muzee, biblioteci, librării:

–      30% capacitate;

–      programul este între 05:00 – 21:00.

 

În restaurante, cafenele:

–      50% capacitate;

–      programul este între 05:00 – 21:00 (între orele 21:00 – 05:00 pot fi făcute livrări la domiciliu).

 

În hoteluri, centre comerciale (cu excepţia instituţiilor publice, vezi mai jos)

 

 

 

ACCES PERMIS CU CERTIFICAT VERDE, INCLUSIV TEST:

 

În instituţii publice – taxe şi impozite, direcţia paşapoarte, evidenţa persoanelor, inclusiv cele din Centrele Comerciale.

 

ACCES PERMIS FĂRĂ CONDIŢII, PENTRU TOATĂ LUMEA:

 

  • spitale, clinici medicale (de stat);

 

  • magazine alimentare (nu cele din Centrele Comerciale)

–      program 05:00 – 21:00

 

  • biserici

–      2mp de om;

–      respectarea măsurilor sanitare.

 

  • activități recreativ sportive în aer liber

–      maximum 10 persoane

 

  • farmacii, benzinării

–      program non stop (dacă vor)

 

  • instanţe de judecată, secţii de poliţie

–      program normal

–      fără vizitatori, însoţitori

 

  • instituţii/firme private (cum ar fi saloane de coafor, masaj, bănci etc)

–      limita trebuie să fie de maximum 50 de persoane, cu tot cu angajaţi

 

  • instituţii publice

–     (urgenţe) emitere certificat de deces, certificat de naştere etc.

–     pentru a ridica pensii, alocaţii, ajutoare sociale etc.

 

ÎNCHISE/INTERZISE:

 

  • baruri, cluburi, discoteci;
  • nunți, botezuri, evenimente private.

 

Restricțiile nu se aplică minorilor sub 12 ani, dar numai dacă sunt însoțiți de un adult care prezintă un certificat verde cu dovada vaccinării complete sau a trecerii prin boală.