Ileana. Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru nerespectarea ordinului de protecție

3 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Ileana. Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru nerespectarea ordinului de protecție

Reținut de polițiști pentru nerespectarea ordinului de protecție

 

         La data de 15 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ileana au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 38 de ani, din comuna Ileana, județul Călărași, cu privire la faptul că fostul concubin a încălcat prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Lehliu-Gară și nu a păstrat distanța fizică minimă față de fiica sa minoră și față de domiciliul acestora.

         În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încălcarea de către persoana împotriva căreia s-a emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute”.

Totodată, față de bărbat s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare preventivă Călărași, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară cu propunere de luare a  unei măsuri preventive.