Hala Centrală din Călărași și Piața Centrală agroalimentară, focare de mizerie. Primăria Călărași TREZEȘTE-TE!
7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Hala Centrală din Călărași și Piața Centrală agroalimentară, focare de mizerie. Primăria Călărași TREZEȘTE-TE!
Prima promisiune aflată pe lista lui Daniel Drăgulin când a candidat ca primar a fost reabilitarea Pieței Centrale agroalimentare. Timpul a trecut și iată că interesul către efectuarea de comerț în condiții de igienă la această locație nu prezintă interes pentru aleși. După semnalele trase de o parte a presei, săptămâna trecută consilierul local PSD Alexandru Chiriță a cerut să li se aducă la cunoștință de ce s-a abandonat acest proiect, ce are de gând municipalitatea pentru a se remedia mizeria de acolo… La fața locului comercianții spun că au fost convocați de primar în birou și li s-a spus să…mai aștepte fără grija de a fi mutați vreo 2 ani. Probabil se așteaptă viitoarele alegeri…
Hala Centrală, te respinge de la intrare. Pereții mâzgăliți cu anunțuri obscene, iar tavanele cu tencuiala căzută prezintă pe suprafețe mari igrasia și mucegaiul lângă spații unde se vând produse de carne. Fiecare intrare în Hală te întâmpină cu bălți de urină sau dejecții. Gunoaiele au loc de cinste, fiind căutate de câinii fără stăpân ce umblă liberi. În fața singurului spațiu unde se vinde pește, o haită de vreo 20 de pisici sunt hrănite zilnic de femeia care vindea bilete la tombolă. Bălțile de lături și mizeria te fac să nu intri.
În Piața așa zis agroalimentară condițiile de comerț neigienice sunt prioritate pentru starea de sănătate pe care trebuie să o asigure aleșii din administrația publică. WC-ul insalubru nu ar fi o problemă cât tarabele ruginite și singura pompă de apă unde se ascund rozătoarele. Ușile și geamurile sunt pline de un jeg gros care nu poate fi înlăturat. Acoperișul a fost luat de vânt și prin el plouă în cantități mari. Mirosul și mizeria nu se pot descrie în cuvinte. La fel și indignarea unor cetățeni. Nu se poate vorbi de o parcare publică unde poți să îți parchezi autoturismul ci de haos specific călărășean. Mulți se întreabă cine a dat autorizația de funcționare sanitară la aceste 2 piețe unde locuitorii se pot îmbolnăvi lejer…Și cât va mai dura starea asta de fapt…
INCREDIBIL! Iată ce scria primarul Drăgulin pe pagina sa exact acum 1 an…In prezent, Primaria Municipiului Calarasi demareaza un proiect de modernizare a pietei prin amenajarea unei parcari si constructia pietei pe structura metalica, avand asigurate toate conditiile de operare. Se urmareste edificarea unei constructii moderne, la standarde europene, care sa satisfaca prin realizarea ei nevoile locuitorilor din zona, ce pot fi acoperite prin existenta unei piete agroalimentare. Prin aceasta solutie, se va realiza implicit revitalizarea, infrumusetarea si cosmetizarea zonei. Toate erau însoțite de planșe fotografice care aveau doar conținut electoral, neavând însă vreo intenție concretă de a fi realizate. Primăria Călărași, când ne trezim la realitate?