Guvernul pregătește taxe mari pentru mașinile mai vechi de 15 ani…

2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Guvernul pregătește taxe mari pentru mașinile mai vechi de 15 ani…

Noi taxe vor copleși pe români…

În România sunt în total peste 8 milioane de mașini, iar patru din zece autoturisme au mai mult de 17 ani, potrivit Ministerului Mediului. Aceasta înseamnă că țara noastră are un parc auto extrem de bătrân. Pentru comparaţie, media vârstei unei mașini din România este cu cinci ani mai mare decât a unei mașini din Uniunea Europeană. Parcul auto a îmbătrânit accelerat după ce România a scos orice formă de descurajare a importurilor de autoturisme vechi.

Guvernul a stabili  că ar urma să fie modificat Codul Fiscal, astfel încât primăriile să aibă dreptul să impună impozite mari pentru maşinile vechi. De pildă, proprietarul unei maşini de peste 15 ani ar putea să plătească taxe mult mai mari. Așadar, administrațiile locale vor stabili aceste impozite pentru mașinile vechi, care ar putea ajunge și la 900 de lei pe an.

Crede cineva că primăriile pot susține pe cetățenii vulnerabili pentru cumpărarea de mașini nepoluante?

Se discută un pachet de măsuri prin care românii cu venituri mici, proprietari de rable, să fie ajutaţi să-şi cumpere maşini mai puţin poluante. Una dintre variantele discutate prevede ca programul Rabla să fie suplimentat, iar fiecare primărie să ajute cu bani cetăţenii vulnerabili să-şi schimbe maşinile vechi şi poluante cu unele noi, mai puţin poluante. Astfel, cei cu venituri mici ar putea primi până la 3000 de euro…

Prin  programul rabla se acordă cu dificultate 1500 de euro pentru cei care îşi cumpără o maşină pe motorină sau benzină. Banii în plus pot veni din fondul pe care Uniunea Europeană ar vrea să-l instituie la nivel european ca să-i ajute pe oamenii fără resurse financiare să nu mai polueze cu maşinile pe care le conduc. Comisia Europeană propune și introducerea unei taxe în carburant pe care şoferii să o plătească în statele membre care nu au reuşit să reducă poluarea pe şosele. Așadar, în curând ne vom confrunta cu taxe mari pentru mașini mai vechi de 15 ani.