Filipescu & Drăgulin vor alegeri locale anticipate. Iată strategiile…

3 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Filipescu & Drăgulin vor alegeri locale anticipate. Iată strategiile…

În loc ca să caute un primar care să scoată din ruine infrastructura distrusă a mun. Călărași, cuplul Filipescu & Drăgulin plănuiește să îl debarce pe Vasile Iliuță de la șefia Consiliului județean. Pentru asta este nevoie de retragerea susținerii politice a lui Iliuță dar mai ales trebuie găsite motive credibile. Motive pe care nimeni nu le-ar putea găsi, mai ales că zecile de proiecte finalizate sau în diferite stadii ale „ţăranului de la Vâlcelele” îl situează pe acesta printre primii 10 lideri performanți ai Consiliilor județene pe țară. Este clar că Iliuță nu are interese personale, averea sa și rezultatele dobândite prin muncă situându-l printre foarte puținii politicieni care vor altceva. Suntem trecători în viață, și este păcat să nu lăsăm ceva în urma noastră. Oamenii care m-au votat, care mi-au dat încrederea lor merită să fac pentru ei șosele, Instituții de învățământ sau pentru sănătate, pentru ca să se bucure de viață și prosperitate. Asta este menirea noastră, a celor aleși, să facem lucruri bune pentru oameni – spunea într-un interviu, Vasile Iliuță

Umilința așa zișilor lideri ai PNL Călărași a mers până într-acolo încât au cerut blat celor de la PSD Călărași, un partid care este la Călărași preocupat acum de organizarea unei Conferințe Naționale, și de continuarea programului de guvernare, pe care tot liberalii vor să îl abandoneze. Taina mare a fost ca votul împotriva lui Vasile Iliuță dat de consilierii județeni PSD Călărași să fie recompensat cu 2 funcții de vicepreședinte al CJ. Adică cuplul Filipescu & Drăgulin au plănuit și debarcarea și a altor liberali, respectiv Dinulescu și Barbu. Te întrebi pe cine vor să pună în loc…O întrebare la care nici ei nu șțiu să răspundă…Nu este un secret că se urmărește și înlocuirea consilierilor județeni liberali apropiați lui Vasile Iliuță, oameni care nu au stat degeaba acolo pe scaunele de consilieri, și au adus comunităților lor, multe lucruri bune împreună și prin proiectele accesate de Vasile Iliuță. Știm bine că alegerile locale trecute au fost câștigate cu sprijinul și cu contribuția exclusivă a lui Vasile Iliuță și a echipei sale. Praful și pulberea se alegea altfel, atunci în 2016 de PNL Călărași, un partid dezbinat în care funcțiile politice și publice au fost oferite grupului UNPR cu care Drăgulin și-a schimbat traseul politic.

Disperarea este mare pentru Filipescu și Drăgulin, aceștia de peste 2 ani nu mai știu ce să-i reproșeze lui Iliuță, cu ce să îl acuze ca să poată fi debarcat. Iliuță poate candidat fără susținerea politică a unui partid la alegerile ce vor urma fie ca președinte al CJ- pentru a-și continua proiectele, fie ca primar – pentru a scoate de exemplu mun. Călărași din starea dezastruoasă în care l-a adus de 2 mandate primarul Drăgulin. Viitorul îi surâde lui Iliuță, pentru că discuțiile politicienilor urmăresc ca viitorii candidați la funcțiile publice locale să poată fi votați individual, și nu pe o listă. Este clar că nimeni nu ar mai pune ștampila VOTAT pe un individ fără valoare, fără rezultat în activitate. 

Vă gândiți la ceea ce face echipa lui Iulian Iacomi & Roxana Pațurcă. Vor susține ei propunerea susținută de Drăgulin și Filipescu ca să îl debarce pe Iliuță? Aiurea. Declarațiile lui Iulian Iacomi arată clar că PSD Călărași va câștiga alegerile locale următoare și mai ales a conducerea Consiliului Județean. Este nevoie de experiența lui Vasile Iliuță, și a echipei sale pentru a continua proiectele începute. Dar cine s-ar opune ca Vasile Iliuță să fie, să spunem viitorul primar al mun. Călărași? Un municipiu despre care conducerea PNL Călărași uită mereu să arate cît de defectuos este administrat. Uită să facă o comparație între Primăria Călărași și alte Primării din județ. Despre starea jalnică a infrastructurii, lipsa parcărilor, a semaforizării și unui plan de reabilitare a circulației rutiere, despre focarele de gunoi în care se scufundă orașul prin administrarea jalnică a serviciilor. Lucruri care au fost demult denunțate de conducerea PSD Călărași, care a arătat lipsa de preocupare și expertiză a actualului primar Daniel Drăgulin.

Un simplu sondaj arată pe Vasile Iliuță câștigător al oricăror alegeri locale. Cu atât mai mult cu cât va candida primar al mun. Călărași, fie el și independent. Aceasta va conduce inevitabil către delirul clasei politicienilor călărășeni, care nu au altceva mai bun de făcut decât de a face schimbări și jocuri politice. Pe de cealaltă parte, electoratul va ști să sancționeze aceasta. Simple analize ale sondajelor publice efectuate pe grupurile de socializare, arată că Vasile Iliuță este cîștigător al alegerilor viitoare iar la polul opus, Daniel Drăgulin, cu pînă la 10% din voturi obținute va pierde orice funcție publică locală. 

Pierderea alegerilor viitoare și stabilirea de strategii de către Drăgulin ca să scape de orice contracandidat de valoare s-a îndreptat și către deputatul PNL Călărași, Cătălin Predoiu. O altă strategie prevede debarcarea acestuia pentru ca locul să poată fi ocupat tot de…Daniel Drăgulin. Te întrebi oare ce vor acești politicieni…Să lase ceva în urma lor, să muncească pentru ceea ce noi i-am investit…sau să facă strategii pentru a candida pentru toate funcțiile publice locale și parlamentare posibile. La muncă, domnilor. Ca să meritați funcțiile trebuie să aveți rezultate. Vremea jocurilor politice a dispărut. Nu realizați asta?