Festivalul Internațional de folclor Hora Mare 2018, apreciat de specialiști și cetățeni drept un succes al echipei CJ & CJCC Călărași

6 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Festivalul Internațional de folclor Hora Mare 2018, apreciat de specialiști și cetățeni drept un succes al echipei CJ & CJCC Călărași

Deși ultimele acorduri muzicale ale Festivalului Internațional de Folclor ”Hora Mare” – 2018 s-au stins de câteva zile, ecourile pozitive ale manifestării ajunsă la cea de-a XXVI-a ediție nu încetează să vină. De altfel, evenimentul, ce a avut loc în perioada 11 – 15 august, s-a bucurat, pe tot parcursul momentelor artistice  desfășurate pe scena din Parcul Dumbrava,  de aprecierea publicului, numărul mare de călărășeni prezenți în toate serile de spectacol demonstrând faptul că oamenii iubesc folclorul de calitate și tradițiile populare.  În același context, manifestarea folclorică de la Călărași a atras, după fiecare seară de reprezentație, o serie de comentarii laudative, dar și felicitări numeroase pe rețelele de socializare.  

 

În opinia specialiștilor de gen, ediția din acest an a Festivalului Internațional de Folclor ”HORA MARE” a fost catalogată ca fiind una spectaculoasă, plină de culoare și muzică de calitate. Aceasta pentru că  organizatorii, Consiliul Județean Călărași prin Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, și-au unit eforturile și, alături de țările ce au răspuns invitației la eveniment cu momente folclorice reprezentative,   pentru prima dată la Călărași, pe scena din ”Dumbrava” au evoluat Orchestra ”Lăutarii” de la Chișinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros, Ansamblul folcloric ”FLUIERAȘUL” din Republica Moldova,  dar și binecunoscutul Ansamblu  ”Larisa și Marin Barbu”  care, printr-un program de excepție, au făcut ca Seara Românească dedicată Centenarului Marii Uniri să fie una gustată din plin de publicul prezent duminică, 12 august în parcul călărășean. 

 

De altfel, însuși maestrul Nicolae Botgros, dirijorul Orchestrei  ”Lăutarii” de la Chișinău a punctat, în câteva cuvinte simple, importanța festivalului călărășean apreciind că acesta a fost: “Un festival al prieteniei, al obiceiurilor păstrate cu sfințenie și al folclorului în stare pură.”

Cuvinte de apreciere la adresa organizării Festivalului Internațional ”Hora Mare” de anul acesta a avut și președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță care a declarat: ”O ediție care a debutat spectaculos și pentru care felicit participanții, organizatorii și partenerii acestora”, șeful județului, adăugând că “Hora Mare înseamnă și obiceiul românesc păstrat și oferit, prin joc și cânt, generațiilor tinere”.

Meritul pentru organizarea în cele mai bune condiții a festivalului folcloric din acest an revine unei echipe de profesioniști  care, prin pasiunea și devotamentul de care au dat dovadă, au pus umărul la reușita acestui eveniment. Aici trebuie să punctăm faptul că, anul acesta Festivalul Internațional HORA MARE a beneficiat de participarea  unor  oameni de înaltă calitate artistică, oameni cu cariere importante în spate.

 

Frumoasa  prezentatoare a festivalului de la Călărași, Miruna Ionescu este absolventă UNATC București, secția Artele Spectacolului de Teatru și a mărturisit că s-a îndrăgostit de folclor încă de la vârsta de șapte ani, atunci când a debutat pe micul ecran la emisiunea ”Tezaur Folcloric”. Pe parcursul anilor, cu fiecare cântec pe care l-a învățat, cu fiecare întâlnire cu publicul tânăra interpretă s-a simțit atrasă de folclor și de tradițiile populare, transmițând mai departe în spectacolele susținute elemente ale spiritualității românești. După terminarea cursurilor Liceului de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești, secția canto popular, Miruna s-a înscris la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, secția Artele Spectacolului de Teatru, specializarea actorie, unde a fost șefă de promoție. Obișnuită deja cu munca din fața, dar și din spatele camerei de filmat, din anul al II-lea de facultate, Miruna a început colaborarea cu Televiziunea Română pentru emisiunea „Dincolo de cântec”, alături de producătoarea Maria Tănase Marin, apoi a devenit prezentatoarea emisiunii Popasuri folclorice.

”Este un festival care și-a pus amprenta atât pe municipiul Călărași, dar și pe întreg județul Călărași, asta și pentru că deja discutăm despre un brand la nivel național, european și mondial, cunoscut în rândurile tuturor folcloriștilor din întreaga lume”, a spus pe scena festivalului de folclor de la Călărași, prezentatorul Ionuț Dulgheriu. De profesie actor, dar și solist, Ionuț Dulgheriu este și om de radio însă, graţie vocii sale inconfundabile a fost solicitat şi a prezentat diferite evenimente culturale.  A studiat artele spectacolului, actorie şi Artele spectacolului Music Hall la Universitatea Ovidius Constanţa, a fost colaborator la Teatrul Fantasio și redactor știri la Antena1, în prezent este redactor muzical la Radio Doina și Sky și asistent Universitar la Facultatea de Arte Constanța.

Afișul Festivalului Internațional de Folclor ”Hora Mare” a beneficiat anul acesta de talentul și specializarea lui Răzvan Clondir, absolvent al Facultății de Arte Decorative și Design al Academiei Naționale de Arte București, actuala Universitate Națională de Arte București (UNArte), promoția 2000. Specializarea absolvită de Răzvan este design. Încă de la început Răzvan Clondir a promovat și a dezvoltat nevoia de design prin proiectele pe care le-a realizat, de la afișe la interioare private sau publice sau prin intermediul articolelor de presă pe care le-a scris pe tema designului, al comunicarii și al esteticii în spațiul urban. Din anul 2011 este doctorand în cadrul Școlii doctorale a UNArte București și profesor asociat al Facultății de Arte Decorative și Design, specializarea Design Ambiental. Răzvan scrie articole despre design, educație și noile tehnologii, publicate la diverse conferințe naționale și internaționale, participarea sa la un concurs de design grafic i-a adus în palmares o mențiune în Japonia.

   MANAGER,

                            Mihaela PETROVICI