Evitați GROUPAMA. O societate care face tot posibilul să nu te despăgubească…

7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Evitați GROUPAMA. O societate care face tot posibilul să nu te despăgubească…

Fosta societate de asigurare ASIBAN, devenită GROUPAMA dovedește cum își ia la bășcălie clienții. Pentru un imobil sigurat la incendiu Groupama uită să respecte termenul legal de 30 de zile nu de a îți acorda despăgubirea, sau măcar…de a te informa privind constatarea asupra dosarului de daună. Pentru Groupama din Călărași clienții sunt doar simplu plătitori ai ratelor de asigurare. Când vine vorba de despăgubirea lor, efectiv ești uluit ce răspunsuri primești și ce comportament au funcționarii care te-au asigurat. De exemplu funcționarul căruia i-ai cerut să îți asigure toate bunurile și clădirile de la o adresă, salariatul care ți-a confirmat că ești asigurat pentru toate riscurile…o face pe prostul și evită să te lămurească de ce nu mai poți beneficia de despăguburi. Reclama este sufletul vrăjelilor și inducerii în eroare al asiguratului.

În concepția Groupama chiar dacă ai asigurat un imobil la incendiu și îți ia foc o mansardă, asigurată și ea ca și o clădire la care se fac lucrări de extindere…ți se va refuza plata despăgubirilor. Închipuiți-vă că inspectorii Groupama vă comunică că o mansardă locuibilă este apreciată de inspectorii de asigurări drept…o anexă gospodărească. La care ar fi trebuit să ai asigurare suplimentară. Ceva asimilabil cu un coteț sau cu o magazie, și pentru care Groupama nu te-ar putea despăgubi. Ceva de neimaginat să ai asigurat un imobil și să ți se refuze plata despăgubirilor, ca și când nu toate clădirile nu ar figura la acea adresă, nu ar fi fost inventariate pentru asigurarea în cauză.

Mai mult nici bunurile care îți iau foc de la adresa unde acestea au fost inventariate și unde figurau înregstrate pe o listă de asigurator nu ți se despăgubesc. Pentru această așa zisă societate de asigurare înțelesul din DEX al cuvintelor imobil…anexă…clădire…mansardă au cu totul alte semnificații, atunci când nu vor să își respecte contractele de asigurare.

Vă recomand cu toată responsabilitatea să evitați această societate de asigurare. Indiferent de publicitatea care i se face privind…seriozitatea acesteia.