Echipa lui Vasile Iliuță merge înainte. Interviu cu Daniel Ștefan, directorul Direcției de dezvoltare din Consiliul Județean Călărași

8 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Echipa lui Vasile Iliuță merge înainte. Interviu cu Daniel Ștefan, directorul Direcției de dezvoltare din Consiliul Județean Călărași

La un an după investirea actualului Consiliu Județean, Daniel Ștefan, directorul Direcției de Dezvoltare din cadrul acestuia  a prezentat călărășenilor principalele proiecte ale Instituției, proiecte care sunt în curs prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Daniel Ștefan este unul dintre principalii responsabili privind atragerea de fonduri care să dezvolte proiectele CJ. Implementarea are loc după atragerea fondurilor, printr-o echipă mai largă, cuprinzând Direcția Tehnică și Direcția Economică – explică Daniel Ștefan. Atragerea de fonduri o facem orientându-ne către fondurile europene nerambursabile dar și către fondurile publice naționale – unde dl. președinte Vasile Iliuță are un merit deosebit, se arată. PNDL este cel mai important program de dezvoltare a infrastructurii publice din Bugetul național. Folosind aceste 2 fonduri intenția noastră este de a moderniza și reabilita infrastructura de transport, prin drumurile județene, infrastructura de sănătate din cele 3 spitale ce le avem în subordine, dar și infrastructura de mediu ori cea culturală dezvoltată prin Muzeu, Centrul Cultural ori Direcția de Asistență Socială.

 

Infrastructura rutieră, după trecerea etapelor de evaluare, se află în etapa de pregătire pentru finanțare prin POR a unui proiect important, DJ 402 și DJ 302, adică drumuri dintre Curcani, Luica, Nana până la Fundulea la A2, și apoi traversând autostrada până la Tămâdău și Belciugatele limite de județ. 61 de km, un proiect de 28 mil euro, un proiect la care lucrăm pentru asigurarea finanțării. Paralel, pentru modernizarea infrastructurii rutiere, s-a transmis către PNDL 2, 3 proiecte de investiții, adică pentru 3 drumuri județene cu 81 km., adică drumul de la Mânăstirea până la Șoldanu, DN4 Oltenița- București, care se continuă până la Radovanu, DJ 311 de la Chirnogi- Radovanu – Crivăț – până la limită cu jud. Giurgiu și DJ 211 b important pentru populație și agenții economici agricoli din zona Ștefan Vodă- Cuza Vodă – Perișoru. 81 km cu 130 mil. lei, echivalent cu ceea ce am atras prin fonduri europene sunt ambiție a se implementa și prin acest proiect – arată Daniel Ștefan. Sunt în total 150 km de realizat, adică 25% din lungimea totală a drumurilor județene se precizează…

Podul de la Drajna, constituie și el o prioritate a Consiliului Județean, pentru care de vreo 3-4 ani am făcut diligențe, pentru a intra ca investiție în bugetul Ministerului Transporturilor. Împreună cu colegii de la Secția Drumuri Naționale am obținut ca documentația tehnică de studiu de fezabilitate și apoi proiectul tehnic să fie realizate în așa fel încât  această investiție să fie realizabilă în anii următori și să putem decongestiona traficul auto din acea zonă – ni se spune.

Privind infrastructura de mediu aceasta cuprinde dezvoltarea rețelelor de apă, canalizare și gestiune a deșeurilor. La gestiunea deșeurilor suntem în faza finală cu sistemul de management integrat al deșeurilor, există un centru regional pentru depozitarea deșeurilor menajere, există stații de transfer, s-au închis gropile de gunoi istorice. La groapa de gunoi de la Ciocănești este finalizată investiția, este atribuit contractul de operare, este o societate care va opera în următorii 12 ani, dar este în fază locală achiziția pentru operatorii zonali, adică pentru cei ce vor transporta deșeurile menajere la Ciocănești. Sperăm ca în această toamnă să fie finalizate toate procedurile către darea în funcțiune a acestui sistem de management integrat al deșeurilor – spune Daniel Ștefan, astfel să operăm pe relația Călărași- Oltenița- Lehliu, unde avem stațiile de transfer. Practic mun. Călărași va transporta deșeurile la stația din zona Repsid la ieșire din oraș. De acolo, operatorul de la Ciocănești le va prelua. Daniel Ștefan a arătat nu numai economiile financiare ci și legate de timp dar mai ales de protecția mediului.

Pe de altă parte, la Spitalul Județean se continuă investițiile făcute pentru modernizarea secțiilor, până în 2020 intenționăm să finalizăm partea de reabilitare termică, prin fonduri europene nerambursabile. Aceasta înseamnă anveloparea corpurilor reabilitate, modernizarea spitalului vechi respectiv a corpurilor A,B, C iar pentru spitalul nou la corpurile F, G, H vizavi de costurile mari de consolidare intenționăm să construim o aripă nouă.

Privind Portul Turistic la Călărași aceasta face parte din infrastructura de turism, pe care nu o neglijăm, ci o considerăm și pe aceasta o prioritate, realizabilă pe etape, având ca finalitate dezvoltarea capitalei de județ, a turismului dar și mediului sănătos în care trebuie să trăim. Suntem în relații foarte bune cu Ministerul Turismului pentru a dezvolta acest proiect iar echipa noastră coordonată de dl. președinte Vasile Iliuță caută toate oportunitățile pentru construirea unui heliport la Spitalul Județean, a unei parcări acolo, a unei centrale termice eficiente prin alte fonduri respectiv printr-o axă de finanțare – arată directorul Ștefan Daniel. Prin altă axă s-au dezvoltat activitățile de primiri și urgențele,  având astăzi un UPU modernizat. Fondurile pentru UPU  le vom folosi pentru dotări viitoare cu echipamente și aparatură medicală dar și pentru construirea unui heliport.

Privind Biblioteca Județeană am lansat procedura prin SEAP, este în perioada de validare prin Agenția Națională pt achizițiile publice. Această validare se va face în cca. 10 zile, apoi intră în procedura de achiziție publică, iar termenul de realizare este de maxim 1 an…În toamna anului următor sper să fie funcțională clădirea acestei biblioteci județene- arată Ștefan Daniel. În continuare acesta arată colaborarea cu Primăria mun. Călărași pentru reabilitarea zonei de nord a orașului unde se face transferul terenurilor aparținând fostului poligon și unității de radiolocație dezafectate. Se arată că și în cartierul Măgureni se dorește a se realiza o cale de comunicație respectiv șosea prin incinta fostei cazărmi a U.M. 01438, necesară a lega strada Independenței de strada București. Urmărim eficiența maximă a acestor investiții pentru oameni, pentru municipiu se arată, iar dl. președinte Iliuță apelează la cei mai buni specialiști pentru a realiza acest lucru. Pe amplasamentul cazărmii din Măgureni vom realiza de la anul 12 locuințe pt. medici, având finanțarea de la ANL asigurată. Acolo este o componentă de realizat pentru asistența socială dar și o componentă economică în halele militare dezafectate, unde se pot desfășura activități mici, economice ale agenților din județ- precizează Daniel Ștefan.

Relația președintelui Vasile Iliuță cu toți factorii responsabili din proiecte este permanentă pentru obținerea de fonduri, și nu întâmplătoare sunt deplasările acestuia la ministere în acest scop. Necesitatea de a dezvolta infrastructura se orientează atât către fondurile europene nerambursabile dar și către fondurile naționale. Bugetul Consiliului Județean este mic și l-am orientat anii anteriori către investiții la Spitalul Județean. Căutăm diversitate  pentru atragerea de fonduri dar și eficiența folosirii acestora – arată în final Daniel Ștefan.