Dumitru Coarnă: Vă îndemn să ne asigurăm că România rămâne o țară suverană, liberă și puternică, capabilă să își controleze destinul și să ofere cetățenilor săi un viitor sigur și prosper!

2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Dumitru Coarnă: Vă îndemn să ne asigurăm că România rămâne o țară suverană, liberă și puternică, capabilă să își controleze destinul și să ofere cetățenilor săi un viitor sigur și prosper!
Ne aflăm într-un moment crucial din istoria noastră, în pragul unor alegeri care vor defini direcția viitoare a țării noastre. Alegerile parlamentare și prezidențiale nu sunt doar o simplă alegere între partide și candidați, ci reprezintă o decizie fundamentală asupra viitorului României ca națiune suverană.
Într-o lume din ce în ce mai interconectată, în care presiunile externe, atât politice cât și economice, par să se intensifice, suntem obligați să ne întrebăm: Ce fel de viitor ne dorim pentru România? Vrem să fim o țară care își cedează benevol suveranitatea în fața intereselor globale, sau vrem să fim o națiune care își protejează cetățenii, care respectă valorile tradiționale și care își determină propriul destin? În contextul actual, cu alegeri care vor defini liderii și politicile viitoare, acest subiect devine mai urgent ca oricând.
În acest sens, mă refer la declarația fostului președinte al Statelor Unite, Donald Trump, care a spus: „Viitorul nu aparține globaliștilor. Viitorul aparține patrioților. Viitorul aparține națiunilor suverane și independente, care-și protejează cetățenii și își respectă vecinii. Dacă vrei libertate, fii mândru de tara ta. Dacă vrei democrație, păstrează-ți suveranitatea. Și dacă vrei pace, iubește-ți națiunea.”
Aceste cuvinte rezonează profund cu provocările cu care se confruntă România astăzi. Globalismul este un sistem care ne-a fost adesea impus și care a condus la cedări economice și politice semnificative. Ori în acest caz, viitorul aparține patrioților, a celor care cred în forța, valorile și potențialul României, a celor care nu vor să vadă țara noastră ca o simplă rotiță într-un mecanism global incontrolabil, ci ca o națiune suverană, respectată și puternică.
Suveranitatea națională înseamnă fundamentul democrației și al independenței noastre. Este dreptul nostru, ca popor, de a decide asupra politicilor interne și externe, fără a fi influențați de interesele altor națiuni sau corporații multinaționale. Este dreptul nostru de a ne proteja resursele naturale, de a ne controla economia și de a ne defini viitorul. Suveranitatea este esențială pentru libertatea fiecăruia dintre noi.
Dacă vrem să rămânem o națiune puternică și independentă, trebuie să ne întoarcem la valorile fundamentale care au susținut România de-a lungul istoriei: respectul pentru tradiții, patriotismul și apărarea intereselor naționale.
Vă îndemn să ne asigurăm că România rămâne o țară suverană, liberă și puternică, capabilă să își controleze destinul și să ofere cetățenilor săi un viitor sigur și prosper.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
publicat la data de 18.09.2024