Dulce începe lucrările în cartierul Mircea Vodă. Urmează și cartierul Măgureni. Prioritar este tot orașul…

o săptămână ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Dulce începe lucrările în cartierul Mircea Vodă. Urmează și cartierul Măgureni. Prioritar este tot orașul…

Reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale reprezintă un obiectiv prioritar pentru Primăria Călărași și, în acest sens, au demarat deja lucrările de reparație a carosabilului pe strada Zefirului, tronsonul cuprins între străzile Panduri și Nufărului, pe o suprafață de 3.387 metri pătrați.

În cartierul Măgureni după instalarea rețelei de canalizare este imperios necesară aducerea la starea inițială a drumurilor. Pe străzile Dimitrie Cantemir, Lupeni, Rândunelelor urmează încărcarea materialului surplus excavat, aducerea de piatră  și efectuarea de lucrări provizorii pentru pietruire necesare folosirii străzilor. Realizarea canalizării a împiedicat accesul macaralei pentru montarea unor stâlpi electrici noi, ne spune dl Tatavura, dar acest lucru este imediat remediabil după ce străzile vor fi accesibile. Deja dl. primar Dulce a dat ordin de efectuare a lucrărilor, pentru că vremea rea, infiltrațiile de apă ne-au împiedicat – arată responsabili ai lucrărilor.

Măgureni: Infiltrațiile de apă din sol nu permit intrarea utilajelor

Primar Marius Dulce: Am promis că voi asfalta străzile din Măgureni și mă voi ține de cuvânt. Logica efectuării lucrărilor este ca înainte să terminăm canalizarea și apoi începem asfaltarea. Vom interveni pentru amplasarea de piatră și egalizarea/ îndreptarea carosabilului pentru a fi folosit. Sunt lucrări provizorii celei de asfaltare din acest an. Obiectivul nostru este asfaltarea întregului cartier, a tuturor străzilor nu numai a unora anume. O cer și cei de pe str. Petroșani, și Măgura dar și de pe str. Mihail Kogălniceanu ori de pe așa zisul bulevard de pământ 1 Mai. Tot orașul are nevoie de asfaltare, și tot orașul este prioritatea mea. Totul se raportează și la finanțarea lucrărilor – a arătat primarul Dulce nemulțumit că străzile arată mai rău ca în mediul rural și că mulți ani nu s-a întâmplat nimic în cartierul Măgureni.

Stradă din Măgureni unde Primăria intervine pentru a amplasa stâlpii electrici

După cum se prezintă în fotografii locația unde s-au efectuat lucrări este plină de mocirlă. Ea intră efectiv în curțile oamenilor și împiedică circulația auto. Măsurile urgente de luat se vor lua imediat ce starea vremii o va permite. Este nevoie ca apa să se infiltreze în sol pentru a îl stabiliza cu straturi succesive de piatră. La fel pentru asfaltare trebuie ca temperatura minimă să depășească 8 grade Celsius consecutiv, mai multe zile pentru a se porni Stația de asfalt. Știm ce avem de făcut ne asigură lucrători de la Serviciul Pavaje din subordinea Primăriei Călărași. Cu 2 echipe a câte 7 asfaltatori nu poți asfalta orașul, ne spun aceștia. Ne doare sufletul cum arată unele străzi sau cartiere întregi, dar ne vom da silința să efectuăm lucrări bune acolo unde vom fi îndrumați și atunci când starea vremii o va permite…spun salariații de la Pavaje.

Stradă din Măgureni unde s-a realizat lucrarea de canalizare

Tot în această perioadă se efectuează lucrări de amenajare a străzii Plevna, unde se înlocuiesc bordurile și se fasonează arborii pentru ca odată cu începerea vremii bune să înceapă și asfaltarea. În a doua jumătate a acestui an este preconizată să înceapă implementarea proiectului privind modernizarea străzii Prelungirea București și a străzii București, în valoare de peste nouă milioane de euro. Iar pentru asigurarea mobilității în condiții bune se are în vedere reabilitarea străzilor adiacente. În acest sens, pe strada Zefirului, tronsonul cuprins între străzile Panduri și Nufărului au demarat deja lucrările de reparație a carosabilului, iar în perioada următoare strada Luceafărului, tronsonul dintre strada Panduri și strada Belșugului, va fi reabilitată, urmând a se executa lucrări de întreținere a carosabilului, cele două obiective fiind finanțate din fonduri proprii.

Primar Marius Dulce: Am depus toate documentele în SICAP ca să demarăm implementarea proiectului de modernizare a străzii Bucureşti, de la combinat până în dreptul sediului societății Prefab, la limita cu comuna Modelu. Pentru că avem nevoie de fluidizarea traficului în acea zonă, am considerat necesar să reabilităm străzile laterale.

Am terminat, în acest sens, procedura de licitație privind străzile Luceafărului şi Zefirului care înseamnă curățarea carosabilului între strada Panduri și strada Belșugului, respectiv reparații carosabil între Strada Panduri și strada Nufărului. Obiectivul nostru este să îmbunătățim mobilitatea rutieră și pietonală, a declarat primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, care a continuat: Nu ne vom opri aici. În funcţie de banii pe care îi vom avem în buget, intenționăm să modernizăm și strada Dumbravei, zona cuprinsă între strada Panduri și Belșugului pentru a crea cât mai multă mobilitate.