Drăgulin nu se lasă: lucrările pe strada Progresul pe terminate

8 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Drăgulin nu se lasă: lucrările pe strada Progresul pe terminate

Începute acum vreo 2 luni, lucrările pe strada Progresul au produs mult disconfort locatarilor dar și celor aflați în trafic, obligați să le ocolească pe alte străzi mai aglomerate. Municipalitatea și-a propus să înlocuiască bordurile uzate, să asfalteze parcările și să remedieze trotuarele ghiorlănite.

sam_1142

Mulți ne amintim de autoturismul răsturnat în ”groapa aia mare” – cum o numesc locatarii pe cea din fața Uzinei de apă de anul trecut… Cu greutate a fost astupată. Ne aducem aminte de promisiunile primarului de construire a celor 200 locuri de parcare de la Sala Polivalentă dar și de desfințarea barierei de pe strada Alexandru Sahia, barieră care blochează trecerea pietonilor și autoturismelor. Lumea nu înțelege nici acum de ce s-a pus acolo barieră. Nu înțelege de ce nu se realizează odată parcarea de la Sala Polivalentă, cea care a creat atâtea și atâtea certuri între proprietarii de autoturisme care nu și le-au putut parca deseori în fața blocului, ci la câteva străzi depărtare.

sam_1141

Iată că astăzi lucrările se apropie de final. Aflăm că marea asfaltare se va face la anul…pentru că nu se mai poate turna asfalt decât peste 17 grade Celsius. Trotuarele arată bine, au și nisip… și lumea zice că s-ar fi putut realiza și ceva parcări laterale în fața uzinei de apă. Lucrătorii sunt însă greu de văzut. Scule abandonate, lopeți și roabe…Organizarea de șantier nu pare a avea control…

sam_1138

Puținii lucrători găsiți spun că vremea frumoasă a ținut cu constructorii, ea oferind condiții bune pentru realizarea lucrărilor. Ascund numele firmei la care lucrează dar nu și salariile mici…Călărășenii mai au multe așteptări de la primar și nu uită promisiunile făcute de acesta electoral – insistă un cetățean să scriu…