Îl cheamă Ioșca și a fost maior în Armata Română. A fost pensionat și acum este paznic de noapte la Bazar pe str Dobrogei. Ioșca nu are familie și preferă pe câini ca pe cei mai buni prieteni. Îmi spune cum oamenii l-au furat și alungat din casa de pe bdul Republicii odată cu moartea unui proprietar care i-a oferit adăpost. Vorbește frumos despre o femeie bună la suflet, despre Elena Nicolache care i-a dat mâncare atunci când era pe drumuri. Nici acum viața sa nu este ușoară, salariul de paznic trebuind să îl compenseze cu alte activități. Face curățenie prin curțile oamenilor, le transportă gunoiul și trăiește din adunat cartoane, pe care le vinde la un Centru de recuperare.

Este bun la suflet și vorbește frumos despre oamenii de lângă el. Se spală la locul de muncă, seara atunci când începe serviciul de pază. Se bucură că nu a fost o iarnă grea și că este sănătos. Trecem pe lângă el zilnic iar unii îl înjură. Nu le pasă de oamenii răi la suflet, s-a obișnuit cu ei. Unuia căruia i-a păsat de viața grea a lui Ioșca a fost Dragoș Coman, viceprimarul care răspunde de Cantina de ajutor social, de Căminul de bătrâni din Călărași. Dragoș a vrut să-i dea un adăpost și hrană caldă, să îl ferească de derbedeii care colcăie pe străzi. Ioșca nu vrea să stea închis. Vrea să muncească și să își câștige cinstit prin munca lui, existența, vrea să hrănească câinii care îl însoțesc. Un om care trăiește pe lângă noi, pe lângă oameni.