Deputat PSD Călărași, Ion Samoilă: Guvernul susţine iniţiativa Romgaz de a prelua Combinatul Azomureş
o săptămână ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Deputat PSD Călărași, Ion Samoilă: Guvernul susţine iniţiativa Romgaz de a prelua Combinatul Azomureş
Ca membru, atât în Comisia pentru pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, salut iniţiativa Romgaz de a prelua Combinatul Azomureş, o mişcare strategică pentru agricultorii din ţara noastră.
Acaparată, în ultima perioadă, de produse din import, mai exact din Bulgaria şi Grecia, piaţa de îngrăşăminte chimice din ţara noastră se află în faţa unei oportunităţi, având în vedere faptul că cel mai mare producător de gaze naturale din ţară urmează să preia unul dintre cele mai mari combinate de îngrăşăminte chimice, care, din păcate, şi-a redus activitatea funcţionând cu întreruperi încă din anul 2023.

În prezent, Romgaz analizează diverse oportunităţi pentru diversificarea portofoliului, având în vedere valorificarea gazelor ce urmează a fi extrase prin Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care vizează exploatarea unor rezerve estimate la 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.Reducerea producţiei afectează direct agricultura, un sector esenţial pentru economia naţională. În contextul războiului din Ucraina, problema capătă o dimensiune nu doar naţională, ci şi regională, destabilizând lanţurile de aprovizionare şi sporind nevoia de soluţii locale pentru asigurarea fertilizanţilor necesari agriculturii, fertilizanţi care ar putea fi produşi pe plan local, reducând dependenţa de importuri.