Declarația de presă susținută de Preşedintele Senatului, Florin Cîțu – 25 Ianuarie 2022

2 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Declarația de presă susținută de Preşedintele Senatului, Florin Cîțu – 25 Ianuarie 2022

Am discutat puțin despre sectorul energetic (…) pentru că este o discuție, ce se întâmplă după ce expiră această Ordonanță, dacă o să mergem cu o reglementare pentru șase luni de zile sau mergem pentru un an de zile. Variante care trebuie discutat cu Comisia Europeană și, atunci, am propus că poate extindem această plafonare de prețuri și compensare, adică Ordonanța pe care o va da astăzi Guvernul, să fie extinsă până în vară. Bineînțeles, este o decizie pe care trebuie să o ia Guvernul, dar îi vom propune premierului, dacă nu avem timp sau nu avem de la Comisie o decizie.  

( Este probabil ca din vară să fie reglementat prețul?) 

Da! 

( Deci Ordonanța să nu mai fie până la 1 Aprilie, ci să fie (…) 

Să se prelungească până în vară. Depinde ce se întâmplă și ce vrem să facem de la 1 Aprilie. Sunt discuții, referitor la Ordonanță, Ordonanța o să fie dată azi, știu că la 16:30 este CES și apoi Ședința de Guvernul. 

( Consumul o să fie la vechiul plafon sau la plafonul prevăzut în această Ordonanță?) 

Pentru ianuarie? 

( Da!) 

Eu susțin și pentru ianuarie și pentru decembrie, și pentru noiembrie. Problema este dacă susține legislația din România, dacă poți face ceva retroactiv. Dacă se poate, vă dați seama, nimeni din PNL nu se opune ca facturile să fie compensate. 

( Cum o să fie în Ordonanță trecut?) 

Repet, în funcție de avizul de la Ministerul Justiție. Asta nu are nicio legătură, noi susținem, am fost de acord mereu.  

( Domnul Predoiu, care este din PNL, ce semnale v-a transmis?) 

Eu nu iau semnalele înainte. Este la avizat la Ministerul Justiției. Haideți să lăsăm instituția să-și facă treaba și apoi vedem. 

( Social-democrații susțin că au găsit soluții juridice) 

Perfect, sunt de acord!  

( Soluții și pentru luna ianuarie) 

Sunt de acord, eu am fost de acord mereu. 

( De ce invocă elemente de neconstituționalitate ministrul Virgil Popescu?) 

Haideți să lăsăm Ministerul Justiției să se pronunțe pe acest proiect de Ordonanță. Nu are sens să discutăm noi. Din partea noastră, eu sunt de acord să se ducă și pe ianuarie, nu este niciun fel de problemă din partea noastră. Ministerul Justiției să-și facă treaba și, dacă este constituțională această prevedere, cu siguranță, o să fie adoptată astăzi în Ședința de Guvern. 

( S-a discutat despre reglementarea prețurilor fie pe 6 luni, fie pe un an și că trebuie discutat și cu Comisia Europeană) 

Bineînțeles!  

( Ar putea să fie aplicat pe un an de zile, asta este o noutate, legea permite doar pe șase luni) 

Tocmai, de asta trebuie discutat cu Comisia, pentru a vedea care din variante poate să fie aprobată pentru România. Vă spun, orice variantă, șase luni, un an de zile, trei luni de zile, fără să venim cu o soluție, care să rezolve problema pieței, adică reglementarea să fie reală. O să ne vedem  la finalul perioadei, fie că sunt șase luni, un an sau trei luni, cu aceeași problemă. 

( S-a analizat care ar fi soluțiile?) 

Soluțiile sunt. În primul rând, trebuie să ne vedem toți, să discutăm pe un plan până în 2026. Ceea ce am propus eu, în primul moment, un plan de investiții, care să asigure securitatea energetică a României până în 2026.  

( Legea off-shore?) 

Este parte din acest plan.  

( Adică?) 

Trebuie aprobată cât mai rapid.  

( Mai era problema cu redevențele, s-a ajuns la un consens în Coaliție?) 

Trebuie aprobată cât mai rapid! 

( Cum ar urma să fie împărțite resursele?) 

O să vedeți. 

( Acesta era punctul sensibil) 

Eu nu vă arunc soluțiile înainte de a discuta în Coaliție. Merg cu ele în Coaliție și apoi le prezentăm public.  

( Când o să fie discutată legea off-shore, în viitoarea ședință a Coaliției?) 

Când o să fie mai mulți prezenți în ședința Coaliției, bineînțeles, o să fie discutată. 

( În legătură cu portofoliul Digitalizării, o să fie o ședință de validare, expiră și interimatul. Cine o să fie propunerea?) 

În Partidul Național Liberal suntem liberali și reprezentanții sunt din toate zonele. Aici, este zona de Ardeal, care va propune Ministrul, o să vedem  Ministrul propus. 

( Știm că vă doriți o femeie în fruntea Ministerului, până la urmă, o să fie un bărbat sau…?) 

O să vedem propunerea colegilor mei.  

( Marcel Boloș este o variantă pe care o puteți susține?) 

Eu am încredere în colegii mei, o să facă o propunere bună și o va vota partidul, nu doar eu. 

( Am auzit pe surse că această propunere o să fie domnul Boloș) 

Știți că nu îmi place pe surse. O să fie oficial și o să vedem cu toții propunerea. Dați-le șansa colegilor mei să vină să își susțină public candidații. 

( Când o să-și susțină candidații?) 

Mâine este CSAT. Mai avem câteva discuții, s-ar putea să fie joi dimineață po ședință a BPN. 

( Acel conflict dintre europarlamentarul Rareș Bogdan și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost încheiat? S-au împăcat?) 

Mai bine îi întrebați pe ei doi. 

( S-a reflectat asupra partidelor) 

Nu! Eu v-am spus, este o discuție personală. În Coaliție avem subiecte importante: legea energiei. 

( Ce alte subiecte s-au discutat astăzi?) 

Prezint, ca de fiecare dată, îngrijorarea mea în ceea ce privește rata inflației, dobânzile la care se împrumută statul român. Lucruri despre care am atras atenția și vrem să vedem și soluții. 

( Care este reacția domnului Ciolacu?) 

Îmi împărtășește aceleași îngrijorări. 

( Cei de la USR au anunțat că o să fie sesizată Comisia de la Veneția, privind legea de desființare a Secției Speciale, cum vedeți acest lucru? Credeți că o să fie un aviz negativ din partea Comisiei de la Veneția?) 

A fost sesizată, chiar dacă a fost fără acordul premierului, am închis ochii atunci. A fost sesizată Comisia și atunci, știu că acest proiect de lege ține cont de avizul Comisiei de la Veneția, primit atunci. 

( Nu aveți emoții, atunci.) 

Nu! Am încredere în soluțiile (…) 

Proiectul depus atunci, de domnul Predoiu, tranșează problema într-un mod care să fie conform cu recomandările Comisiei de la Veneția? 

Trebuie să vedem dacă, și în discuțiile Ministrului Justiției cu partenerii europeni, acest proiect corespunde recomandărilor din MCV. Dacă corespunde, mergem mai departe, până acum am văzut că au corespuns.  

( Este o chestiune de principiu, care cumva este criticată la proiectul domnului Predoiu, aceea că deși pot exista dosare de corupție, în cazul magistraților, acestea nu ajung la DNA) 

Varianta pe care a propus-o Ministrul Justiției, poate să fie prezentată partenerilor europeni, care au scris MCV-ul și au făcut recomandările, dacă sunt de acord cu această variantă, cred că subiectul este închis. 

( Din estimările pentru două luni, a însemnat un efort bugetar de 3 miliarde, dacă cumva se aplică și pentru luna ianuarie, există suficienți bani pentru a acoperii decontările din această zona?) 

Aici, aceste întrebări trebuie, și sunt întrebări foarte bune, trebuie să le adresați Ministerului Finanțelor, ei au toate informațiile. 

( A fost o discuție în Coaliție, inclusiv pe luna ianuarie, aseară. Nu s-a discutat și despre resurse?) 

Ministerul Finanțelor este cel care vine, și dacă a susținut, Ministerul Finanțelor a fost de acord, înseamnă că sunt resurse, fără să afecteze deficitul bugetar.  

( Resursele sunt de la Ministerul Finanțelor, nu de la Ministerul Energiei (…)  

Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor. Ministerul Energiei cred că a cheltuit toți banii pe care îi avea alocați. Repet, partea de finanțare, totdeauna, Ministerul Finanțelor are ultimul cuvânt. În ceea ce privește și imaginea de ansamblu, deficitul bugetar, acolo ne uităm cu toții pentru a vedea informațiile clare și a vedea clar cum va evolua deficitul. 

( Vedeți o astfel de Ordonanță până în vară, alte luni, care presupun un impact bugetar) 

Aici este o condiție, dacă nu avem un acord sau o discuție cu Comisia Europeană pe un an de zile, va trebui să facem ceva și, atunci, eu am spus, preferința mea este să facem ceva din octombrie, pentru că iarna avem consum mai mare  sau, dacă nu, dacă nu se poate pe un an de zile și asta susțin și un an de zile, cu acordul Comisiei, bineînțeles. 

( Vorbiți de piața reglementată, eu vă întrebam de Ordonanța de astăzi) 

Eu o să propun, bineînțeles, dacă Ministerul Finanțelor spune că nu sunt resurse, o să mă conformez și o să mergem mai departe.  

( Sunteți finanțist) 

Da, dar astăzi, responsabilitatea este la Ministerul Finanțelor pentru a găsi aceste resurse. Dacă nu sunt resurse, bineînțeles … 

( De câți bani dispune Ministerul Finanțelor în acest moment?) 

Dispune de banii pe care îi vom vedea în execuția bugetară, cred că prezentată astăzi sau mâine. Nu am informațiile, vă dați seama că nu știu încă. Eu știu doar atât, în 11 luni, deficitul bugetar era 4,3-4,4 sper doar că în ultima lună să nu fi avut un deficit mai mare, de 5 sau 6, pentru că asta înseamnă că în ultima lună să facem un deficit cu 2-3 puncte procentuale într-o singură lună, ceea ce ar arăta urât în fața investitorilor străini.  

( În contextul reglementării, ce ar însemna, un preț fix?) 

Revenirea la situația de dinainte. 

( Care era prețul stabilit de ANRE?) 

ANRE stabilește. 

Vă mulțumesc!