De luni, 16 martie președintele Iohannis va decreta Starea de urgență

2 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru De luni, 16 martie președintele Iohannis va decreta Starea de urgență

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă, că a decis să decreteze starea de urgență în România începând de săptămâna viitoare, pentru a permite o luptă mai eficientă cu epidemia de coronavirus.

„Este foarte important ca măsurile care vor fi luate să fie luate la timp, în aşa fel încât să prindă, iar pentru a face posibilă această luptă (…) am decis să decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare”, a anunțat şeful statului

Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență se aduce neîntârziat la cunoștința populației prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră imediat în vigoare. Decretul se difuzează pe posturile de radio și de televiziune, în cel mult două ore de la semnare, și este transmis în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de asediu sau de urgență. Ce înseamnă starea de urgență și cum se instaurează. Raed Arafat și ministrul Internelor, Marcel Vela, devin actori principali

Starea de urgență este instituită, potrivit Articolului 93 din Constituție, de președintele României, care solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. Despre Starea de urgență puteți citi ce obligații aveți pe LINK

Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență trebuie să prevadă următoarele:

a) motivele care au impus instituirea stării;

b) zona în care se instituie;

c) perioada pentru care se instituie;

d) drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrânge, în limitele prevederilor constituționale și ale art. 4 din prezenta ordonanță de urgență;

e) autoritățile militare și civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului și competențele acestora;

f) alte prevederi, dacă se consideră necesare.

Art. 20. –

Pentru aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și a măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență, autoritățile civile și militare au următoarele atribuții și răspunderi:Modificări (1)

a) să întocmească planurile de acțiune și planurile de ridicare graduală a capacității de luptă, în conformitate cu ordinele și instrucțiunile proprii;

b) să dispună depunerea temporară a armelor, munițiilor și materialelor explozive aflate asupra populației și să procedeze la căutarea și ridicarea lor; la încetarea măsurii excepționale, acestea vor fi înapoiate celor în drept să le dețină; să dispună închiderea temporară a societăților care comercializează arme și muniții și să instituie paza acestora;Modificări (1)

c) să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;

d) să efectueze percheziții oriunde și oricând este nevoie;Modificări (1)

e) să efectueze razii;

f) să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;

g) să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgență persoanele a căror prezentă nu se justifică;

h) să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcțiile și în zonele stabilite și să țină evidența acestora;

i) să protejeze informațiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media; informațiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgență, cu excepția celor referitoare la dezastre, se dau publicității numai cu avizul autorităților militare; mijloacele de comunicare în masă, indiferent de natura și de forma de proprietate; sunt obligate să transmită; cu prioritate, mesajele autorităților militare, la cererea acestora;

j) să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;

k) să suspende temporar apariția sau difuzarea unor emisiuni ale posturilor de radio ori de televiziune;Modificări (1)

I) să asigure paza militară a sediilor autorităților publice centrale și locale, a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, de radio și de televiziune, precum și a unor agenți economici sau obiective de importanță națională; când situația impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, după caz;Modificări (1)

m) să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;

n) să emită ordonanțe militare;Modificări (1)

o) să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute;

p) dreptul de a ordona unităților Ministerului de Interne competente să efectueze rețineri pe timp de 24 de ore. Arestarea persoanei reținute se poate face pe baza mandatului dat de procurorul delegat.

Art. 21. –

(1) Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în funcție de situația operativă concretă din zonele în care a fost instituită starea de asediu sau starea de urgență, poate dispune, prin hotărâre, ca unitățile militare din forțele destinate apărării să fie trecute în trepte superioare ale capacității de luptă, potrivit planurilor întocmite, inclusiv completarea lor cu resurse umane și materiale, conform organizării la război.Modificări (2)

(2) Cheltuielile prilejuite de punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) se asigură de către Guvernul României, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția acestuia.Reviste (1)

Art. 22. – Modificări (1)

Durata serviciului militar obligatoriu sau a concentrării poate fi prelungită până la încetarea stării de asediu sau a stării de urgență, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Art. 26. – Modificări (1)

(1) Pe durata stării de urgență, instituită în temeiul art. 3 lit. a), se pot lua următoarele măsuri:

a) aplicarea de către autoritățile militare a măsurilor prevăzute în planurile aprobate conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și ale decretului de instituire;

b) organizarea și asigurarea cu prioritate a transporturilor pentru nevoile forțelor destinate apărării;Modificări (1)

c) închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și a pazei și supravegherii frontierei pe toată lungimea sa.

(2) Pe durata stării de urgență, instituită în temeiul art. 3 lit. b), autoritățile și instituțiile publice, agenții economici și populația sunt obligați să aplice și să respecte prevederile legale speciale pe domeniu, precum și măsurile dispuse de autoritățile competente.Modificări (1)