De ce nu sunt pensiile militare pensii speciale?

2 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru De ce nu sunt pensiile militare pensii speciale?

Având în vedere faptul că subiectul pensiilor speciale devine tot mai fierbinte în aceste zile, iar pensiile militare de stat sunt încă băgate în această categorie, deși diferențele sunt destul de clare, revenim cu completări și lămuriri astfel încât și aleșii noștri care ne reprezintă  la Comisia Europeană sau Banca Mondială să fie cât mai expliciți. Tindem să credem că sunt la la fel de expliciți cum au fost și cu negocierea privind aderarea României la Spațiul Schengen.

Au fost foarte multe opinii false în spațiul public al unor ”părerologi”  legat de  subiectul pensiilor militare, deși acestea sunt de mai bine de 160 de ani, de pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în timp ce adevăratele pensii speciale au apărut ca ciupercile după ploaie imediat după Revoluția din 1989.

Iată care sunt explicațiile pe înțelesul tuturor:

        1.Beneficiază polițiștii de pensii speciale?

NU! Polițiștii beneficiază de pensii militare de serviciu sau pensii ”ocupaționale” conform  art. 1 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat;

       2. Este un privilegiu faptul că polițiștii beneficiază de pensii militare de serviciu?

NU! Pensiile militare de serviciu nu reprezintă un privilegiu și se acordă încă de pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, de peste 160 de ani, pentru riscurile, interdicțiile și restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți constituționale pe care le au militarii/polițiștii, comparativ cu alte categorii sociale;

      3. Doar polițiștii/militarii români beneficiază de pensii militare de serviciu?

NU! De pensii militare de serviciu beneficiază militarii/polițiștii din aproape toate statele UE si NATO, tocmai pe același considerent pentru care beneficiază și cei din România;

     4.  Plătesc polițiștii contribuții ca și celelalte categorii de angajați?

DA! Și polițiștii, ca și celelalte categorii de angajați, plătesc contribuții în aceeași măsură. o confuzie care se induce atunci când se discută despre pensiile bazate pe principiul contributivităţii şi pensiile militare de stat. Se lasă să se înţeleagă că militarii/polițiștii nu ar contribui, pe timpul carierei lor, la bugetul statului, cu alte cuvinte, fie nu ar plăti taxe şi impozite, fie acestea ar fi mai mici decât în cazul altor categorii profesionale. Nimic mai fals decât atât. Veniturile pe care militarii/polițiștii le obţin din salarii, sunt impozitate absolut identic, ca în cazul oricărui salariat din sistemul public. Dacă în sistemul public, algoritmul pe baza căruia se stabileşte cuantumul pune în relaţie punctajul mediu anual (calculat pe baza întregului stagiu de cotizare din perioada activă) cu punctul de pensie stabilit de Guvern, pensiile militare de stat au ca bază de calcul media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate. Multe ţări NATO folosesc drept bază de calcul pentru pensia militară de serviciu ultimul salariu, înainte de trecerea în rezervă.

    5. Se pot pensiona militarii/polițiștii la 40 – 45 de ani?

NU! Conform art. 16, alin. 2 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă în cazul polițiștilor/militarilor este de 60 de ani.

     6. Se pot pensiona polițiștii mai devreme în unele situații?

DA! Și militarii/polițiștii, la fel ca alte 13 categorii de profesii se pot pensiona mai devreme dacă și-au desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă, grupa 1, unde se poate scădea din vârsta standard de pensionare în funcție de perioada desfășurată în asemenea condiții, dar nu mai mult de 13 ani. Cu titlu de exemplu indicăm minerii, personalul navigant, angajații din căile ferate, balerinii etc.

   7.  Au fost cazuri de polițiști la 39 sau 42 ani?

DA! Până în anul 2018, exista o prevedere în Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului care dădea posibilitatea pensionării în cazul desființării postului pe care polițistul era încadrat. De această portiță au beneficiat exclusiv cei cu funcții de conducere, în cazul reorganizării unităților, însă vorbim de un procent de aproximativ 0,05% din total pensionari. Am avut ca exemplu pe chestorul Irina Alexe pensionată la 39 ani sau chestorul Ciocoiu Marius pensionat la 42 ani, ambii au deținut funcții politice de demnitate publică.

       8.  Au militarii/polițiștii drepturi egale cu celelalte categorii sociale?

NU! Polițiștii au o serie de interdicții și incompatibilități față de celelalte categorii de angajați din România precum: dreptul la grevă, să efectueze activități de comerț, să candideze pentru autoritățile administrației locale sau centrale, să exprime opinii politice, să participe la administrarea unei societăți comerciale etc.
Acum vă lăsăm pe voi să trageți concluziile dacă informațiile apărute în spațiul public până acum au fost corect documentate sau dacă s-a dorit în mod intenționat să se prezinte informații trunchiate și neadevărate. Toată această degringoladă creată în jurul pensiilor militare a făcut ca în ultimele luni sute de polițiști să își depună raportul de pensionare, astfel că deficitul de personal din MAI se adâncește pe zi ce trece.