Cuza Vodă. Dosar penal pentru depozitarea necorespunzătoare a îngrășămintelor

3 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Cuza Vodă. Dosar penal pentru depozitarea necorespunzătoare a îngrășămintelor

Polițiștii desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal față de administratorul unei societăți comerciale care a depozitat în condiții necorespunzătoare îngrășăminte chimice.

La data de 29 iulie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Călărași au desfășurat un control pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor la protecția mediului.

Astfel, în urma verificărilor efectuate a fost depistată un bărbat, de 54 de ani, din comuna Cuza-Vodă, județul Călărași, care în calitatea de administrator ar fi depozitat în condiții necorespunzătoare 12.000 de kg de îngrășăminte chimice, contrar prevederilor protecției mediului, de natură a pune în pericol viața și sănătatea umană, animală sau vegetală.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate.