Curcani. Primăria a luat măsurile necesare reluării educației în instituțiile școlare

3 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Curcani. Primăria a luat măsurile necesare reluării educației în instituțiile școlare

Primăria Curcani a asigurat toate măsurile igienico – sanitare pentru dezinfecția personalului didactic și a elevilor și reluarea  procesului de învățământ în școli și grădinițe cu prezența fizică a elevilor, începând de luni 8 noiembrie. Astfel, începând cu data de 08 noiembrie 2021, reluarea cursurilor cu prezența fizică se realizează pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat. Reluarea cursurilor se face în regim online pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de  60 % din personal este vaccinat.

Primăria Curcani a avut asigurat încă de la începutul acestui an școlar măsurile de igienizare a tuturor spațiilor școlare și a asigurat măsurile de distanțare în cadrul claselor din instituțiile de învățământ școlar de pe raza localității. Sunt asigurate stocuri de măști și dezinfectanți pentru elevi, controlul acestora la intrarea în școli. Incidența / numărul de cazuri la 1000 de locuitori în ultimele 14 zile a fost pe raza comunei Curcani de 3,14/ 1000 locuitori. În ultimele 14 zile am avut confirmate 17 cazuri la o populație de 5414 locuitori, înregistrată conform ultimului recensământ.

Un exemplu de conștientizare și de responsabilizare privind gradul de vaccinare în rândul personalului angajat al Școlii gimnaziale nr. 1 Curcani este publicat chiar pe site-ul lor. Persoane vaccinate – 30. Total angajați – 47. Pondere persoane vaccinate din total angajați – 63.8 %, ne arată primarul Gazu Aurică. Am discutat cu cadrele didactice, conducerea instituțiilor de învățământ școlar dar și cu medicii de familie pentru a informa corect privund măsurile de prevenire a tuturor bolilor pe care le pot contacta atât elevii cât și cadrele didactice. După cum știți, primăria noastră a investit foarte mult în educație și a reabilitat toate localurile de învățământ de pe raza localității. Ne preocupă sănătatea tinerilor noștri – viitorul comunei, a declarat pentru Atitudinea din Călărași, primarul com. Curcani, Gazu Aurică