Cornel Călinescu – administratorul cimitirelor din Călărași a început campania de curățenie de toamnă în toate cimitirele din mun. Călărași. VIDEO
7 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Cornel Călinescu – administratorul cimitirelor din Călărași a început campania de curățenie de toamnă în toate cimitirele din mun. Călărași. VIDEO
În acest an Administrația Cimitirelor din cadrul Direcției municipale de servicii Călărași – subordonată Primăriei Călărași a strâns cantități impresionante de vegetație din toate cimitirele. Se acționează periodic – arată administratorul cimitirelor Cornel Călinescu – cu motocoasele dar și cu soluții împotriva insectelor și creșterii buruienilor. Salariații noștri acționează după un plan de muncă în toate cimitirele, cu mențiunea că aceștia asigură și înhumările zilnice, inclusiv în week-end.
VIDEO
Aflăm că serviciul nu este ușor pentru cei care lucrează la Administrația Cimitirelor, depășindu-se programul de muncă, și fiind obligați a asigura recuperări dar și concediile de odihnă. Chiar și așa, descoperim că există responsabilitate din partea fiecăruia și rezultatul final este apreciat de cetățenii ce vin la cimitire.
VIDEO
Trebuie menționat că în acest an s-a realizat alt gard prefabricat la Cimitirul Măgureni, s-au amplasat peste 50 camere de supraveghere video. În prezent este preocuparea pentru reactualizarea contractelor de concesiune dar mai ales pentru găsirea unei noi locații pentru că se estimează că municipiul va rîmâne fără locuri de veci disponibile pentru concesiune – în curând. Șeful Serviciului a prezentat mai multe variante de locații, dar acestea presupun alocarea unui buget, care se estimează a fi pentru anul următor. Tot ca prioritate este și înlocuirea gardului prefabricat de cca 400 metri liniari la nord de Cimitirul Central, spre CFR.
Șeful Serviciului, Marian Palazu, face un apel public către cetățenii care au uitat să își îngrijească locurile de veci concesionate, pentru a le vizita periodic și a le acorda atenția necesară. Totodată aduce aminte pentru reactualizarea documentelor și plata taxelor de concesiune – sumele de bani fiind necesare pentru o cât mai bună administrare, respectiv curățenie, ridicarea și transportul gunoaielor, asigurarea pazei.