Consiliul Județean face clarificări privind situația de la Ecoaqua. Pe înțelesul tuturor…
4 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Consiliul Județean face clarificări privind situația de la Ecoaqua. Pe înțelesul tuturor…
Subscrisa Consiliul Județean Călărași, cu sediul în municipiul Călărași, str. 1 Decembrie 1918, Nr.1, în calitate de acționar majoritar al Societății ECOAQUA S.A. Călăraşi, ca răspuns la petiția dvs. înregistrată sub nr.11204/09.07.2020 la sediul subscrisei, vă răspundem punctual față de motivele invocate în petiție:
Pretinsa situație „extrem de îngrijorătoare” a ECOAQUA S.A., pe care o sesizați nu există, fiind deja luate Hotărârile AGA cu majoritate de voturi pentru revocarea dumneavoastră tocmai pentru a se redresa situația financiară și nefinanciară a Societății ECOAQUA S.A., revocarea mandatelor administratorilor fiind un atribut exclusiv al Adunării Generale a Acționarilor, așa cum s-a și procedat.
Potrivit art. 132 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 rep., dumneavoastră nu aveți calitatea de a solicita anularea Hotărârii AGA de revocare iar prezentul memoriu/petiție nu poate conduce la încălcarea Hotărârii AGA nr. 9/13.05.2020 prin care acționarii (proprietarii acțiunilor) au hotărât cu majoritate de voturi (58,4%) revocarea dumneavoastră și nici la eludarea prevederilor art. 132 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 rep.
Potrivit art. 29 alin. 1 din O.U.G. nr. 109/2011:
„(1) Membrii consiliului de administrație SUNT DESEMNAŢI DE ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR, la propunerea consiliului de administrație în funcție sau a acționarilor”, iar potrivit art. 30 alin. 7 din aceeași ordonata „(7) Evaluarea activității administratorilor se face anual de către adunarea generală a acționarilor, după caz, cu sprijinul unor experți în astfel de evaluări, și vizează atât execuția contractului de mandat, cât și a planului de administrare”.
Potrivit art. 30 alin. (9) din OUG nr. 109/2011:
„În cazul în care, din motive imputabile, administratorii nu îndeplinesc indicatorii de performanță stabiliți prin contractele de mandat, ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR ÎI REVOCĂ DIN FUNCŢIE ŞI HOTĂRĂŞTE, în termenul prevăzut la art. 64^4 alin. (1), declanșarea procedurii de selecție pentru desemnarea de noi administratori, în conformitate cu prevederile art. 29. Administratorii revocați nu mai pot candida timp de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru alte consilii de administrație prevăzute de prezenta lege”.
Aceste texte de lege au fost respectate de acționari, astfel încât a fost înlăturată starea de incertitudine economico-financiară pe care sub mandatul dumneavoastră a fost creată, iar „abuzurile” de care vorbiți, nu există, acționarii majoritari (58,4%) având obligația să își ia toate măsurile pentru buna guvernanță a Societății ECOAQUA SA Călărași, fiind proprietarii de drept ai acțiunilor.
- Hotărârea AGA nr. 9/13.05.2020 este legal adoptată în conformitate cu disp. art. 30 alin. 9 din OUG nr. 109/2011 justa cauză fiind neîndeplinirea indicatorilor financiari asumați prin contractul de mandat pe care îl aveați încheiat înainte de revocare.
- Contrar susținerilor dvs., ședința AGA din 13.05.2020 a fost condusă, în mod legal și temeinic de către domnul Eduard Grama, în calitate de președinte, acesta fiind numit de către Consiliul Județean Călărași, să reprezinte acționarul majoritar în ședința AGA din 13.05.2020.
- Pretinsele „suspiciuni întemeiate” cu privire la susținerea că ar fi fost săvârșite infracțiuni „de fals și uz de fals”, prin pretinsa nenominalizare a unei „persoane care și-a depus demisia” în ședința din 13.05.2020, nu numai că sunt simple susțineri expuse cu rea credință în încercarea dvs. de a fi repuși în funcție ci este și nereală iar procesul verbal de ședință reflectă întocmai realitatea celor discutate și hotărâte în ședința AGA din 13.05.2020.
- Vă aducem la cunoștință că potrivit art. 30 alin. 7 din OUG nr. 109/2011, acționarii sunt cei care fac evaluarea administratorilor „cu sprijinul unor experți în astfel de evaluări, și vizează atât execuția contractului de mandat, cât și a planului de administrare”, motiv pentru care presupuneți greșit că raportul de expertiză ar fi fost întocmit „eronat și cu rea-credință” de un „oarecare contabil”.
- Contrar celor susținute de Dvs., Consiliul de Administrație interimar a fost numit în deplină concordanță cu principiile de guvernanță corporativă stabilite de OUG 109/2011.
- Noul Consiliu de Administrație a dispus revocarea directorului general, Domnul Neagu Cezar în locul său fiind numit Domnul Victor Sandu, în virtutea atribuțiilor și puterilor care le revin acționarilor.
- Prin suspendarea provizorie a Hotărârii AGA nr. 9/13.05.2020 nu înseamnă că ați „reintrat în drepturi” așa cum susțineți total nelegal și nefondat, ci doar că aceasta nu va putea fi înscrisă la registrul comerțului în mod provizoriu iar în niciun caz definitiv, fiind suspendat astfel doar efectul de opozabilitate pentru terți. Hotărârea AGA nr. 9/13.05.2020 este în vigoare, nu a fost anulată și este luată cu majoritatea voturilor acționarilor fiind statutară, astfel încât nu sunteți nici „reintrați în drepturi” și nici „administratorii legali și legitimi ai Companiei”, „în baza acestei ordonanțe președințiale” așa cum în mod nelegal susțineți.
- Nu au fost încălcate sub nicio formă nicio dispoziție a Legii nr. 31/1990, Legii nr. 544/2001 și a OG nr. 27/2002 cum în mod eronat și nefondat susțineți. Petițiile de care vorbiți nu ne sunt cunoscute și niciodată nu am intenționat să nu răspundem la petițiile sau cererile de informații publice adresate.
- Așa cum am menționat și la pct. 7 de mai sus, mandatul pe care susțineți că „l-ar fi confirmat instanța de judecată” prin faptul că a dispus suspendarea provizorie a Hotărârii AGA nr. 9/13.05.2020 nu există. Suspendarea provizorie vizează doar neînregistrarea hotărârii la registrul comerțului și nu vă repune în drepturile anterioare revocării.
- Revocarea contractului de mandat nu a fost desființată de instanță precum nici Hotărârea AGA nr. 9/13.05.2020, nefiind anulate nici Contractele de mandat încheiate de Consiliul de Administrație interimar astfel încât, membrii noului Consiliu de administrație sunt legal împuterniciți să administreze Societatea ECOAQUA S.A.
- Faptul că domnul Sandu Victor, „nu a părăsit biroul și clădirea unde se află sediul Companiei”, se datorează tocmai faptului că prin încheierea dată de instanța de judecată pentru suspendarea provizorie a Hotărârii AGA nr. 9/13.05.2020 nu s-a dispus și ca domnul Sandu Victor să „părăsească biroul și clădirea” fapt imposibil de altfel atât pentru că Hotărârea AGA nr. 9/13.05.2020 nu a fost anulată, Contractul de mandat al domnului Sandu Victor nu a fost anulat, gestiunea unei societăți nu putea fi predată în lipsa anulării Contractului de mandat cât și pentru că, ordonanța președințială nu vizează decât suspendarea provizorie a Hotărârii AGA adică neînregistrarea ei provizorie la registrul comerțului fără a viza și alte obligații cum ar fi cea invocată de dumneavoastră „de a părăsi sediul și Clădirea”.
- Faptul că ați adus organele de ordine ale poliției, nu numai că nu vă face cinste ci dovedește pe deplin că ați încercat în mod nelegal și abuziv să obțineți „reluarea” unor funcții din care ați fost revocați fără ca o astfel de „reluare” a funcției să fie dispusă de instanță și nici hotărâtă de acționarii de drept ai Societății în discuție. Impactul de imagine al instituției, de care vorbiți a fost creat și urmărit de dumneavoastră, motiv pentru care considerăm că faptele săvârșite de dumneavoastră intră în sfera infracțională și au creat prejudicii de imagine atât societății și acționarilor săi cât și domnului Sandu Victor și altor persoane lezate, care au dreptul să solicite despăgubiri de la persoanele vinovate.
- Vă atragem atenția să încetați exercitarea de presiuni și săvârșirea oricărei fapte viitoare care să perturbe activitatea întreprinderii publice în discuție, imaginea acesteia și a lucrătorilor săi deoarece nu aveți niciun drept să preluați în forță o gestiune care nu vă este încredințată în mod legal și nici administrarea unei firme față de care, acționarii acesteia v-au revocat cu majoritate de voturi.