Consilierii călărășeni, viceprimarii și oamenii de afaceri răspund invitației CJ pentru oportunități de afaceri cu China

7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Consilierii călărășeni, viceprimarii și oamenii de afaceri răspund invitației CJ pentru oportunități de afaceri cu China

COMUNICAT DE PRESĂ

privind vizita delegației chineze din provincia Qinghai în județul Călărași

 O delegație chineză formată din 7 personalități administrative din provincia  Qinghai, interesată de oportunități în zona mediului de afaceri agrar și zootehnic,a vizitat joi, 3 august, județul nostru.

Cuvântul de bun venit a fost susținut de președintele Consiliului Județean Călărași, ec. Vasile Iliuță, care a prezentat caracteristicile generale ale județului, cât și deschiderea autorităților județene pentru realizarea de parteneriate economice.

“Agricultura reprezintă cea mai importantă ramură economică a județului cu o valoare anuală a producției de aproximativ 2.400.000.000 ron, industria alimentară ocupând primul loc cu 27%, fiind urmată de fabricarea substanțelor și produselor chimice cu 15,2%, industria metalurgică cu 12,1% și fabricarea articolelor de îmbrăcăminte cu 9,5%, a declaratpreședintele CJ.

Provincia Qinghai – Tibet,cu o populație de 5,8 milioane de locuitori și o suprafață de peste 721.000 de kilometri pătrați, dezvoltă o economie bazată pe agricultură și creșterea animalelor în baze ecologice, total nepoluate.

Investițiile pentru dezvoltare provin în proporție de 60% de la Guvern, 30% investiții autohtone și 10% sunt străine”, a prezentat regiunea șeful delegației chineze Cao Hong.

La evenimentul care s-a desfășurat în sala de ședințe a Agenției de Dezvoltare Sud Muntenia au mai participat directorul Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Călărași – Silvia Mîndruțescu, viceprimarii municipiului Călărași – Viorel Ivanciu și Dragoș Coman, consilieri județeni și oameni de afaceri.

Întâlnirea a fost urmată de două vizite în teren la o societate de procesare carne și la o fermă zootehnică.

 

Biroul de presă