Com. Borcea/ Primar Aniel Nedelcu Pațurcă: În curând finalizăm lucrările la Grădinița cu program prelungit și la Căminul Cultural Pietroiu. Dezvoltarea comunei noastre continuă!

o lună ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Com. Borcea/ Primar Aniel Nedelcu Pațurcă: În curând finalizăm lucrările la Grădinița cu program prelungit și la Căminul Cultural Pietroiu. Dezvoltarea comunei noastre continuă!

Primarul Aniel Nedelcu Pațurcă are ca obiectiv important în acest mandat realizarea rețelei de canalizare din cele două localități, Borcea și Pietroiu. Asfaltarea ultimelor fundături de străzi s-a terminat de mulți ani, iar primarul a intrat în istoria județului pentru că a turnat asfalt și pe câmp / realizând cel mai modern drum agricol din județ. Rețeaua de gaze naturale a fost un succes al primarului liberal. Aflăm că toate acestea se datorează respectului locuitorilor, și faptului că așa trebuie răsplătit, prin muncă încrederea cetățenilor la votarea primarului atât de popular.

În spatele primarului se ascunde o echipă de invidiat, pe care orice primar ar vrea să o aibă. Oameni motivați, instruiți, cu expertiză și care sunt puternic implicați în zecile de proiecte ale localității. Pregătirea inginerească a primarului liberal este susținută de educația aleasă dar mai ales de credința în Dumnezeu, insuflată de bunicul acestuia – preot în localitate. Nimic în Borcea nu se face întâmplător, iar primarul este bucuros să anunțe că mai are puțin și termină lucrările la Căminul Cultural dar și la Grădinița cu program prelungit, construită pentru familiile de navetiști. 

Cele două sate vor avea în acest an oportunitatea de a prezenta spectacole pe scena din Pietroiu, care va fi folosită și de ansamblul de dansuri populare celebru în județ și țară. Locul va fi destinat socializării, petrecerii timpului liber, loc de joacă pentru copii, prezentare filme și educație sub diferite forme. Grădinița este promisiunea electorală pe care primarul liberal o onorează. Gândul lui este pentru ca și în acest an guvernul să aloce bani pentru masa caldă elevilor. Multe dintre proiectele sala sunt orientate către școală și educație – Borcea fiind mândră în județ.

2025 este un an în care și această localitate se va confrunta cu oprirea finanțării pentru unele proiecte, dar primarul este încrezător că lucrările la baza sportivă vor continua. Comuna are un avantaj față de multe localități, anume suprafața mare de teren agricol dar mai ales bogăția care a venit din munca fermierilor – arată primarul – descriind foarte buna relație cu aceștia pentru dezvoltarea localității.