Clubul Sportiv Gloria Fundeni ocupă trei locuri pe podium la Campionatul Național de Box Feminin
9 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Clubul Sportiv Gloria Fundeni ocupă trei locuri pe podium la Campionatul Național de Box Feminin
Investiția în sănătate și educație a primarului social democrat Gheorghiță Cărtușanu, din com. Fundeni a adus și recunoașterea meritelor acestuia. Pe lângă secțiile de box și karate, la Clubul Sportiv Gloria Fundeni mai există și o secție de fotbal. Clubul s-a întors recent de la Campionatul Național de Box Feminin cu două medalii de aur și una de argint. Medaliile de aur au fost câștigate de o junioară și o cadetă, iar cea de argint tot de către o cadetă.
Mihaela Dobre, medaliată cu aur la junioare a muncit foarte mult și văd munca sa a dat roade. Gabriela Grigorie, medaliată cu aur a obținut a doua medalie de aur pentru că a mai luat o medalie de aur la Cupa României. Lângă ea este Beatrice Chira, medaliată cu argint la cadete. Face parte din clubul de la Fundeni de trei luni, și este deja… vicecampioană. Ținta sa este firește obținerea titlului de campioană…
Primăria Fundeni a recompensat cu premii în bani efortul tinerelor de la Clubul Gloria Fundeni de a ocupa podiumul la campionat și de a reprezenta cu cinste localitatea în competiția națională. Prin această inițiativă, administrația publică locală și-a motivat încă o dată pe sportivi și a atras copiii spre sport.