CJ reabilitează alte drumuri naționale și județene

7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru CJ reabilitează alte drumuri naționale și județene

Comunicat de presă

 Luni, 25 septembrie a.c, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a semnat contractele de finanțare pentru Programul național de dezvoltare locală – Subprogramul infrastructură la nivel județean- domeniul construirea, modernizarea și reabilitarea drumurilor județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților.

Obiectul celor două contracte îl constituie alocarea unei finanțări din bugetul Ministerului în sumă totală de 23.496.688,44 lei pentru modernizarea DJ 411 Chirnogi-Radovanu-Crivăț-limita județului (Hotarele) km. 0+00-km 18+090, județul Călărași, respectiv 58.241.036,86 lei pentru reabilitarea drumului județean 403 între DN31 (Mânăstirea)- Luica DN 4 (Șoldanu)-Radovanu (DJ411), KM. 0+000-km 34+800.

24.189.953,40 lei reprezintă valoarea totală a obiectivului de investiții ce urmează a debuta pe drumul județean 411 și 59.357.184,26 lei valoarea totală înscrisă pe cel de-al doilea contract de finanțare.

 

Biroul de presă