Ciprian Pandea/ PNL Călărași: Vrem să ne ducem la îndeplinire programul de guvernare și promisiunile făcute în 2020. VIDEO

3 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Ciprian Pandea/ PNL Călărași: Vrem să ne ducem la îndeplinire programul de guvernare și promisiunile făcute în 2020. VIDEO

Președintele PNL Călărași Ciprian Pandea: Săptămâna viitoare, luni, se va încheia perioada de depunere a proiectelor în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Până astăzi (n.r. vineri, 5 noiembrie), au fost depuse din județul Călărași proiecte în valoare de aproximativ 2,2 miliarde de lei. Încercăm să finanțăm cât mai multe dintre ele, finanțarea totală a programului fiind de 50 de miliarde de euro, sper să avem șansa ca alte județe să fi depus proiecte în valoare mai mică, astfel încât să putem finanța noi cât mai multe dintre cele depuse.

VIDEO

Tot săptămâna aceasta, domnul ministru al Dezvoltării a semnat ordinul privind finanțarea construirii a trei noi creșe în județul Călărași, două în municipiul Călărași și una în municipiul Oltenița. Creșele vor fi moderne, prietenoase cu mediul înconjurător, vor avea parte de surse regenerabile de energie, cu panouri fotovoltaice. Spre deosebire de Oltenița, municipiul Călărași mai are în achiziție publică lucrările de extindere a actualei creșe, prin fonduri europene. Acolo vreau să amintesc tuturor că este vorba de proiect demarat de administrația liberală.

Sper ca în cel mai scurt timp posibil să avem un Guvern stabil, cu atribuții depline. Nu noi am activat această criză, dar sper să fim cei care vom reuși să o încheiem, indiferent că va fi cu partenerii noștri anteriori, colegii de la USR, sau cu PSD, așa cum se vehiculează. Mare parte din membrii Partidului Național Liberal și din cei aflați în conducerea partidului tind spre o guvernare cu USR, refacerea alianței de centru-dreapta. Însă ne trebuie și o majoritate confortabilă în Parlament care să ne ajute să ne ducem la îndeplinire programul de guvernare și promisiunile făcute în 2020, motiv pentru care negociem și discutăm cu toate forțele politice.