Ciolacu: În acest moment, priorităţile CNI sunt campusurile universitare. Anumite cămine culturale pot să mai aştepte şi anumite săli de sport în zona rural
3 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Ciolacu: În acest moment, priorităţile CNI sunt campusurile universitare. Anumite cămine culturale pot să mai aştepte şi anumite săli de sport în zona rural
Mii de investiții din țară sunt abandonate sau au lucrările întrerupte de către executanți ca urmare a neprimirii la timp a finanțării de la CNI. Este vorba de săli de sport, cămine culturale dar și alte investiții – promisiuni electorale ale multor primari care nu se mai pot onora la timp.
Aflat la Iași, într-un pelerinaj electoral la moaștele cuvioasei Parascheva, Marcel Ciolacu a trecut și pe la Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi. El a subliniat că mai primarii pot aştepta câteva luni investiţii prevăzute în zona rurală de genul cămine culturale sau săli de sport.
Ciolacu: „Am fost şi am văzut şi campusul, am văzut şi ce fac tinerii de la Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’ şi chiar e impresionant, mai ales că asta este calea, direcţia României de acum. …Vă spun fără nicio reţinere: e impresionant cât de aplicaţi sunt studenţii, studenţii de anul doi, din câte mi-au povestit. Începem să avem din nou o speranţă de viitor. I-am anunţat foarte clar că priorităţile Companiei Naţionale de Investiţii în acest moment sunt campusurile universitare. Îmi cer scuze de la domnii primari sau de la anumiţi domni primari. Părerea mea e că anumite cămine culturale pot să mai aştepte şi anumite săli de sport în zona rurală pentru o perioadă de câteva luni de zile. Tot ce avem campusuri universitare, cămine pentru studenţi vor fi o prioritate pentru Compania Naţională de Investiţii în acest moment”, a afirmat Ciolacu.