Cine sunt autorii înjunghierii de lângă sediul IPJ Călărași. Cum poți deveni criminal…

2 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Cine sunt autorii înjunghierii de lângă sediul IPJ Călărași. Cum poți deveni criminal…

Autorii înjunghierii lui Alexandru Marius Florentin din Călărași au fost prinși. La numai 2 ore de la comiterea faptei aceștia au fost săltați de polițiștii călărășeni. Nimic nu a fost întâmplător, ci a fost vorba de munca organizată în echipă, de profesionalism. Ceva pe care iată și tinerii polițiști încadrați recent îl urmează în marea echipă condusă de insp șef Iorga Marian. Nu este simplu să găsești autorii unor tâlhării, cum a fost și aceea din luna decembrie anul trecut. Este greu când nu ai probe, date, și informații, semnalmente și mai ales când populația nu cooperează cu tine, spune sub anonimat un polițist.

Ieri, am observat profesionalism din partea unui tânăr agent, recent încadrat. A îndrumat echipajul de pe Ambulanță, a reținut semnalmente ale agresorilor cât timp victima mai era conșientă…pentru a fi prinși. Mai mult a ajutat la ridicarea victimei pe targă. Despre colega sa, probabil doar o simplă însoțitoare nu se poate spune nimic. A stat cu mâinile în buzunare, ca în video, fără a acorda primul ajutor persoanei. Mai mult, a permis intrarea în câmpul infracțional al unor persoane. Nu asta se învață la Școlile de subofițer de poliție. Eu nu asta am învățat la Școala de subofiteri de poliție din Slatina. Firește, nu o persoană caracterizează o echipă, aceea a polițiștilor călărășeni. Este vorba de oameni cu experiență, cărora nu li se permite sau nu doresc să fie persoane publice, preferă anonimatul.

Revenind la agresori. Sunt date și informații că aceștia sunt cerșetori…provin din așa zișii copii ai străzii. Îi știm cu toții…Au crescut odată cu Poliția, vizavi de sediul acesteia din Călărași în parcarea de la supermarket Kaufland. Au ajuns la 15 și la 16 ani cerșind sau furând diverse. Aflăm despre grupurile organizate de cerșetori din parcările supermarketurilor din Călărași. Sunt copiii abandonați de rromi, plecați la așa zisa muncă prin alte țări. Au rămas pe lângă casa lor sau pe la rude. Ca să își asigure existența, unii sunt bătuți și trimiși să cerșească, să fure. Sunt organizați și pândesc când îți lași mașina neîncuiată, când transporți marfa cu căruciorul de la supermarket către portbagajul mașinii. Nu se mulțumesc cu 1 leu, pentru că sunt bătuți acasă dacă nu vin cu minim 30-50 lei pe zi. Unii din grup își dezvoltă abilitățile și pretind direct sume de bani trecătorilor. Te așteaptă la bancomate…peste tot unde ești obligat să scoți bani din buzunar.  Este riscant să vorbești urât la tineri de 15 ani care îți cer bani…să-i trimiți la muncă. Poate au cuțit la ei…Ți s-a urât cu binele? Sau vrei să ți se facă o gaură…

Vizavi de acest aspect suntem noi cetățenii, și mai ales Instituțiile, Am asistat când jandarmii și uneori polițiștii au alergat pe acești cerșetori. Dar atât, am văzut o alergătură. Despre Asistența socială, sau implicare a serviciilor de informații pentru a documenta activitatea infracțională ale acestor grupuri de minori nu aflăm nimic. Nimic care să conducă la reintegrarea socială a acestor derbedei care iată devin criminali, te pot acosta pe tine sau copiii tăi și omorî…doar pentru că nu primesc un ban de la tine. Asistăm la o promenadă, la o plimbare a polițiștilor, jandarmilor, a polițiștilor locali pe străzile din Călărași. Patrulările se efectuează numai cu autovehiculele. Unde sunt acele patrule pedestre mixte de acum 20 de ani? Că nu prea le mai vedem… Sau patrularea pedestră a fost exclusă în zonele aglomerate, cum sunt și parcările supermarketurilor călărășene devenite locații de unde se escaladează infracțiunile? Cum comentați?