Atragerea de fonduri prin P.N.R.R prioritatea primarului Mihail Penu
1 an ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Atragerea de fonduri prin P.N.R.R prioritatea primarului Mihail Penu
Administrația liberală a comunei Chiselet din județul Călărași, condusă de primarul Mihail Penu care se află la al șaptelea mandat de edil, a reușit să obțină finanțare prin PNRR pentru două proiecte importante. Primul, care are o valoare de aproape 2,2 milioane de lei, vizează realizarea de piste de biciclete. Cel de-al doilea se referă la elaborarea documentațiilor în format GIS.
Proiectul pentru sala de sport a fost aprobat, are finanțare și s-a eliberat autorizația de construire, urmând a se începe lucrările ăn primavara anului următor. La Școala generală se află în derulare proiectul pentru reabilitare, modernizare, extindere. Se realizează un nou corp de clădire, se montează centrală nouă.
Proiectele, aprobate în cadrul C10-Dezvoltare Locală pentru comuna Chiselet, urmăresc a realiza facilități pietonale dar și de a reduce costurile colectării deșeurilor din localitate.
Astfel, realizarea de piste de biciclete în cadrul UAT Comuna Chiselet județ Călărași – valoare proiect 2.195.407,53 lei – 4 kilometri, va permite și folosirea ei pietonal. Elaborarea / actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană în cadrul UAT Comuna Chiselet județ Călărași – valoare proiect 159.460,04 lei, va permite modernizarea evidențelor, un acces rapid la informații privind infrastructura, evidențele de cadastru local. Pe lângă cele două proiecte aprobate, administrația liberală din Chiselet mai dorește finanțare pe încă un proiect de realizare a 5 km de piste de biciclete, precum și pe un proiect pentru un centru de colectare cu aport voluntar (CAV).