Ce s-a întâmplat cu leul nostru
8 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Ce s-a întâmplat cu leul nostru
Moneda unei țări ar trebui să fie suficient de puternică cât să confere cetățenilor siguranță și confort în previziunile lor economice, dar nu prea puternică și, dacă condițiile economice o dictează, ar trebui să fie suficient de ieftină pentru a susține o creștere a exporturilor, dar nu prea ieftină, astfel încât să submineze întreaga economie. Totul ține de echilibru, și asta mai ales în economie.
Și acum putem să vedem cât de stabil a fost leul în regimul BNR de flotare controlată. Vorbind cu persoane din jurul meu, mi-am dat deseori seama că există un paradox psihologic în percepția față de trecutul leului. Pe de o parte, încă mulți folosesc mental leul vechi când vorbesc de anumite sume de bani (e.g. „m-a costat 10 milioane reparația asta” în loc de „m-a costat 1000 de lei”), deși redenominarea leului s-a făcut în 2005, acum aproape zece ani. Pe de altă parte, puțini țin minte cât era cursul valutar acum doi-trei ani, cu atât mai mult la începutul anilor 2000.
Sa vă reîmprospătez memoria. Graficul de mai jos ne arată evoluția cursului euro/leu din ultimii cincisprezece ani (valoarea medie lunară), fiind efectiv „pulsul” monedei noastre naționale. 1 euro cumpăra 1.31 lei în ianuarie 1999, însă în doar cinci ani, 1 euro valora 4.10 lei. Cu alte cuvinte leul s-a depreciat cu aproape 70% față de euro în acești ani (adică de la 1 leu=0.76 euro la 1 leu=0.24 euro), ceea ce însemnă o depreciere medie anulă de 14%. A urmat o revenire a leului până la aproape de 3 la 1 euro în vara lui 2007, la vârful bulei speculative, ca apoi moneda României să scadă vertiginos până la peste 4.60 în vara lui 2012. Din 2009 până în prezent leul a fost stabil, însă stabil în valoarea lui mult depreciată față de euro. Putem astfel spune că leul a avut parte cel mult de o depreciere controlată, și nu de o flotare controlată.
Sursă: Bloomberg, Interactive Data, calcule autor.
Ce s-a întâmplat însă în țările vecine în acest răstimp? În Ungaria, 1 euro cumpăra 250 de forinți în ianuarie 1999, iar acum 1 euro valorează 305 forinți. Forintul deci s-a depreciat și el față de euro, dar doar cu 18%. Cursul euro/zloty polonez era de 4.10 la începutul lui 1999, iar acum este 4.17, practic neschimbat în 15 ani. Iar 1 euro cumpăra 36 de coroane cehești în 1999, pe când acum valoarea unui euro este de 27 de coroane – cu alte cuvinte coroana cehească s-a apreciat față de euro în toți acești ani. Din aceste banale cifre putem vedea că leul a fost codașul și asta pe bună dreptate, întrucât economia României a rămas în urma vecinilor noștri, mereu în coadă, mereu târându-se, cu câte o gură de aer venită din curajul unor investitori străini, ridicându-se pe valul bulei economice globale din 2005-2007 și prăbușindu-se apoi tot la fel de repede.
Ștefan Liiceanu