Călin Nicușor, inspectorul școlar adjunct din Călărași: Suntem unul din județele cu deficit de cadre didactice. Dacă elevii pornesc cu cadre necalificate de la clasele mici, evident că vor merge la nivel gimnazial cu probleme de învățare
5 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Călin Nicușor, inspectorul școlar adjunct din Călărași: Suntem unul din județele cu deficit de cadre didactice. Dacă elevii pornesc cu cadre necalificate de la clasele mici, evident că vor merge la nivel gimnazial cu probleme de învățare
Care sunt profesorii fără pregătire. Cele trei situații
Cadrele didactice fără pregătire sunt profesorii, educatorii și învățătorii care nu au studii corespunzătoare postului pe care-l ocupă. Conform Ministerului Educației aceștia pot fi în următoarele situații:
- Cu studii superioare în alt domeniu decât cel al postului.
- Studenți, în curs de calificare.
- Cu studii medii.
Călin Nicușor, inspectorul școlar adjunct din județul Călărași, a declarat pentru Radio România Actualități că „suntem unul din județele cu deficit de cadre didactice, în sensul că suntem nevoiți să organizăm concurs în luna septembrie pentru multe din posturi”. Acesta a precizat că „în momentul de față, avem vreo mie de posturi publicate.”
„Suntem unul din județele cu deficit de cadre didactice, în sensul că suntem nevoiți să organizăm concurs în luna septembrie pentru multe din posturi. În momentul de față, avem vreo mie de posturi publicate. Nu toate sunt complete, unele sunt și incomplete, dar marele deficit ar fi la învățători, unde avem peste 140 de posturi, iar învățătorii calificați nu prea se înghesuie să vină la concurs sau să vină în învățământ. Și încercăm să găsim soluții. Destul de complicat. Dacă copiii pornesc cu cadre necalificate de la clasele mici, evident că vor merge la nivel gimnazial cu probleme de învățare”, a spus Cătălin Nicușor, inspectorul școlar adjunct al județului Călărași.
Dacă nu sunt ocupate toate posturile cu profesori titulari, cu profesori calificați, atunci inspectoratul școlar organizează concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic de predare calificat. În metodologie se arată că până la începerea cursurilor, inspectoratele școlare pot organiza testări prin interviu și lucrare scrisă, în profilul postului solicitat, în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului fără studii corespunzătoare postului.