Călărași: YTU nu se lasă. Lucrările la un nou complex de agrement sunt în toi…

4 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Călărași: YTU nu se lasă. Lucrările la un nou complex de agrement sunt în toi…

În 2014, când a concesionat lacul de așa zis agrement și parcul din fața Spitalului, puțini credeau că YTU ar realiza aici un Complex de agrement. La început s-a bătut cu birocrația și cu greu, după vreo 2 ani a obținut autorizațiile necesare construirii. Cel mai greu i-a fost cu autorizația de mediu ce a venit după 1 an. Locația arăta jalnic. Zeci de basculante de nămol și buruieni au fost excavate pentru a curăța șenalul. Ne aducem aminte de mirosul insuportabil și de țânțarii ascunși în buruienile ce depășeau 2 metri din acea locație…

Investiția realizată de YTU este de apreciat nu numai din punct de vedere financiar ci mai ales al volumului mare de lucrări. Peninsula a fost extinsă și înălțată la nivelul șoselei Călărași – Chiciu, nemaifiind pericol de inundare a acesteia. S-a realizat o structură de rezistență a malurilor acesteia prin armarea și consolidarea cu beton. 

Excavările au continuat pe toată suprafața fostului lac, pentru ca acesta să fie redat agrementului. În zona deversării dinspre Jirlău au fost realizate lucrări speciale de rezistență, cu armături metalice. Aflăm că se dorește o drenare ușoară a lacului și consolidarea de jur împrejur a întregii suprafețe. Zilnic aici descoperim că se muncește. Se lucrează calificat pentru a se da o destinație utilă la intrarea în municipiul nostru.

Dimensiunea lucrărilor ne fac să credem și că locația va avea o construcție pe măsură. Că va fi o cofetărie cu terasă, sau un restaurant, ori un loc unde te poți plimba cu hidrobicicleta…sau alte multe alte destinații suntem convinși că YTU le va finaliza. Pentru că oamenii au arătat că el este omul care întotdeauna termină ceea ce își propune.