Călărași/Spitalul Județean/ Secția pediatrie. Lauda de sine nu miroase bine. Imagini șocante și…scuze
3 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Călărași/Spitalul Județean/ Secția pediatrie. Lauda de sine nu miroase bine. Imagini șocante și…scuze
Managerul SJU Călărași Bogdan Mihai a descoperit pe facebook imagini șocante din spitalul pe care îl conduce. Tot de acolo a aflat despre un diagnostic greșit pus unui minor, aflat în mare suferință. Totul se pretrece pe celebra secție de pediatrie, unde presa a fost indusă în eroare că s-a modernizat, dotat cu ani în urmă. În realitate fotografiile spun altceva. Managerul își cere scuze…
Bogdan Mihai: Suntem departe de perfecțiune. Acest lucru este evident.
Am discutat azi cu o doamnă al cărei copil a fost internat în secția de pediatrie de la noi din spital.
Într-o secție cu niște imagini care te oripilează.
Așa este.
Mi-am cerut scuze doamnei. Și pentru suferința copilului și pentru condițiile de pe secție.
I-am explicat că secția se va muta în noua clădire care se construiește deja în curtea spitalului și că respectivul corp de clădire în care funcționează în prezent pediatria este catalogat ca având un risc seismic iar legea ne interzice să facem investiții fără să îl reabilităm.
Prin colegii din Consiliul Județean Călărași tocmai am depus un proiect de reabilitare și consolidare pe fonduri europene. Asta înseamnă că în maxim câteva luni acest corp va fi un șantier.
Sunt multe lucrurile pe care încercăm să le schimbăm.
Și să arătăm că și la Călărași se poate.
Să nu credeți că nu facem și greșeli.
Poate facem mai multe decât cele care se văd.
Pentru ele îmi cer scuze.
Dar pentru ce nu s-a făcut zeci de ani … parcă nu aș face asta. Asta nu înseamnă că nu o să reparăm cam ce putem.
Desigur, 30 de ani nu pot sa îi recuperez într-un an și șase luni. Mi-aș fi dorit să avem fiecare câte o baghetă magică. Să transformăm totul peste noapte.
Dar…nu avem. Aș fi găsit-o dacă exista.
Până atunci, îi invit pe cei care nu cred că facem tot ce putem sa schimbăm lucrurile, să ni se alăture.
Serios.
Lansez o provocare prin care anunț că cine vrea să vadă cum se muncește într-un spital să vină și să petreacă o zi cu noi, cei care vrem cumva sa schimbăm ce nu funcționează bine.
Cu rugămintea că cei care vor dori sa se implice în acest lucru să ne evalueze corect. Doar atât.
Mulțumesc!…a arătat într-o postare pe blogul personal Bogdan Mihai, manager la Spitalul Jud Călărași.