Călărași. Pedofilul a fost arestat…

o lună ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Călărași. Pedofilul a fost arestat…

REȚINUT PENTRU TRAFIC DE MINORI ȘI ACT SEXUAL CU UN MINOR

 

Ieri, 19 octombrie, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Călărași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în județul Călărași, la un bărbat, bănuit de trafic de minori și act sexual cu un minor.

Din cercetări a reieșit că, în perioada martie – septembrie 2021, un bărbat, în vârstă de 55 de ani, ar fi recrutat o minoră în scopul exploatării acesteia, prin practicarea prostituției. De asemenea, acesta ar fi întreținut relații sexuale cu minora. Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și act sexual cu un minor, ulterior fiind arestat. 

Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La activități au participat și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.