Călărași, orașul buruienilor și gropilor. VIDEO

6 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Călărași, orașul buruienilor și gropilor. VIDEO

Intrarea într-un municipiu spune multe despre preocupările administrației publice locale, ale Primăriei. În mun.Călărași, intrarea este invadată de buruiană, ce depășește 1,5 metri. Este greu de crezut că intri într-un municipiu. Strada Sloboziei, principala stradă de acces nu are trotuar decât pe o parte a străzii. Acolo material lemnos, vegetație uscată și…mortăciuni. Imediat lângă ea descoperi strada Locomotivei, o stradă care nu are deloc trotuare. Acolo unde ar trebui să fie trotuare descoperi buruieni înalte de peste 2 metri, materiale de construcții depozitate direct pe șosea sau autovehicule parcate. Gropile sunt greu de evitat și de aceea mulți nu le mai ocolesc. VIDEO

 

Pe strada Variantă Nord îți rupi mașina în două. Strada s-a surpat peste tot, este denivelată. Nici lățimea nu mai este aceeași. Trotuare nu există. Doar praf. Gropi și…praf…În cartierul Mircea Vodă descoperi viața la sate. Praful este peste tot la kilogram. Piatra cubică a fost aruncată pe șosele, amestecată cu praf iar nivelul trotuarelor este la cel al șoselei. Se vede clar cum apa intră în case. Buruiana a crescut peste tot, pe așa zisele trotuare din pământ. Lumea s-a săturat de viața asta și la o oprire suntem înconjurați de oameni. Ne spun că vor să plece din orașul ăsta la țară. Ne vorbesc de Roseți, de Unirea de alte comune și spun că primarii de acolo sunt gospodari adevărați. Descoperim că pe 2 străzi  se fac lucrări de decopertare și tasare a pietrei. Se vrea o asfaltare, dar printre zecile de străzi nu vezi vreo eficiență. Orașul în care buruiana a copleșit totul o descoperi în zona Gării Călărași, pe strada Locomotivei, în toată splendoarea…Buruiana depășește înălțimea unei furgonete, Pe calea ferată descoperi pomi crescuți. Trecerile la nivel cu calea ferată îți rup mașina și te fac să te gândești la primarul care îți cere al treilea mandat…

Trecând prin țări străine, prin apropiata Bulgarie sau prin alte orașe din România…Când vom avea și noi un oraș adevărat?