Călărași: De Crăciun polițiștii muncesc. Iată pentru ce…

4 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Călărași: De Crăciun polițiștii muncesc. Iată pentru ce…

MINIVACANȚĂ DE CRĂCIUN ÎN SIGURANȚĂ

Peste 400 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Crăciunului, pentru ca oamenii să petreacă în linişte şi siguranţă. În caz de nevoie, apelați la Serviciul 112 sau adresați-vă celui mai apropiat polițist.

Poliţiștii Inspectoratului de Poliție Judeșean Călărași sunt la datorie, în serviciul comunităţii, în perioada 21-26 decembrie a.c., pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, astfel încât sărbătorile să fie petrecute în linişte.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pe drumurile publice, pe principalele artere, poliţişti de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză, fiind amplasate, în acest sens, în trafic, aparate radar.

Pe toată durata sărbătorilor de iarnă, polițiștii vor desfășura activități în domeniul menținerii și asigurării ordinii publice, prevenirii violenței stradale, al siguranței rutiere, precum și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor economico-financiare.

De asemnea, se acordă o atenție sporită verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea produselor alimentare, a celor specifice sărbătorilor de iarnă și a articolelor pirotehnice.

Poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice vor acţiona, împreună cu alte autorităţi ale statului, după caz, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale și verificarea legalităţii activităţilor desfăşurate.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași vă urează sărbători fericite!