Călărași. Consilierul local USR Costin Mirescu întreabă pe responsabilii din Primărie despre banda destinată autobuzelor de pe str. București, limitatoarele de benzi și folosirea defectuoasă a parcărilor. Ce i se răspunde…VIDEO
o săptămână ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Călărași. Consilierul local USR Costin Mirescu întreabă pe responsabilii din Primărie despre banda destinată autobuzelor de pe str. București, limitatoarele de benzi și folosirea defectuoasă a parcărilor. Ce i se răspunde…VIDEO
Finalizarea proiectului destinat reducerii emisiilor de carbon de pe strada București nu are legătură cu realitatea – s-a arătat în ședința de Consiliu local din 29 august. Proiectul gândit de fosta administrație liberală nu a consultat cetățenii privind desființarea unei benzi de circulație de pe str. București pentru ca pe aceasta să se deplaseze doar 3 – 4 autobuze la interval de o oră. Critica consilierului Mirescu i s-au alăturat și voci din celelalte partide. Chiar consilierul Carmen Filimon a criticat dur disconfortul creat cetățenilor prin această măsură nepopulară.
VIDEO
În interpelări s-a arătat că sunt societăți comerciale care nu se pot aproviziona din cauza marcajelor dar și imposibilitatea de a se încadra corect pentru a efectua corect virajele, neavâns spațiu suficient. Doamna Trifu de la Direcția de dezvoltare a dat un răspuns care a revoltat audiența: Că trebuie să ne obișnuim cu această măsură și să circulăm cu biciclete. Numai că pe str. București nu este pistă de biciclete pe un sector foarte mare al străzii – a arătat Mirescu.
Concluzia tacită a fost aceea că accesarea de proiecte în 2018 de către liberali nu a ținut cont de consultarea cu cetățenii, iar primarul social democrat Marius Dulce trebuie să găsească soluții. Una este provizorie și constă în acoperirea semnelor de circulație cu saci negri / pentru ca cetățenii să nu poată fi amendați. Asta este provizoriu, adică până se va termina proiectul, pentru că banda se va folosi numai pentru transport în comun. Un transport care nu circulă și pe la Gara Călărași deși acolo s-au amplasat două stații.
Un transport care creează și pericole de circulație prin montarea acelor limitatoare între benzi pe str București în dreptul Liceului Bănulescu spre Modelu. Administratorul public are soluția organizării de șantier și înlocuirii acelor separatoare rigide cu altele la un interval mult mai mare.
Interpelările ce au urmat s-au referit la faptul că primarul Dulce a promis degeaba folosirea corectă a parcării publice din dreptul liceului Agricol – Eminescu, pentru că acolo samsarii își fac de cap cum vor sub nasul Poliției locale expunând la vânzare mașinile.
Indicatoare montate degeaba în mun Călărași. Poliția locală nu poate, nu vede sau…nu are timp
Parcarea Primăriei este ocupată de salariați și nu de către cetățenii care vor să își plătească taxele, care vin la Primărie pentru a-și rezolva o problemă. Lipsa parcărilor din oraș este o problemă pe care administrația Marius Dulce trebuie să o rezolve în zonele unor instituții din centrul municipiului. De la Serv. Transport nu a fost nimeni prezent pentru a informa corect. Doar administratorul public, ing. Savu Ionuț a arătat că echipa primarului este orientată către soluții și nu către scuze.